CRONICA

Punctul pe i

25 mai 2007 Autor: Daniel Cristea Enache

Daca Eliade, Cioran si alti tineri mai putin inzestrati si mai permeabili la moda epocii interbelice sunt febricitati de viziuni de mantuire individuala si colectiva, Eugen Ionescu ramane un sceptic si un sofist, scapand de sub presiunea adevarurilor "fundamentale" prin chestionarea notiunii de adevar. Ideile circula, sunt imprumutate si preluate, pierzandu-si astfel prospetimea si valabilitatea. Ele ar trebui sa devina expresiile sentimentelor noastre. Toate sistemele filosofice ajung sa fie dictate de temperament. Pe un singur adevar pot conta: pe adevarul meu.

Iar acesta nu este dat, fixat pentru totdeauna, ci variabil, fluctuant, ilustrand de asemenea graficul subiectivitatii, formula proteica a personalitatii. Repulsia autorului fata de locurile comune, truisme, tabuuri, socluri de statui, catedre rigid-profesorale il face sa inoate mereu impotriva curentului de opinie. Cand el insusi ajunge la capatul analizei, cand ar mai avea de facut parada triumfatoare a incheierii demonstratiei, se opreste deodata in loc si spulbera cu un gest "certitudinile", "definitivul". Dupa ce il macelareste pe Arghezi, contestandu-i totul, refuzandu-i orice merit, transformandu-i calitatile in defecte, scrie ca poeziile argheziene i se par deosebit de frumoase. Inainte sa-l fixam intr-o postura, intr-o imagine conventionalizata (nihilistul, negativistul perfect, contestatarul de serviciu), tanarul scriitor s-a retras deja de acolo.
In Tanarul Eugen Ionescu *), un studiu pe cat de substantial, pe atat de incitant, Eugen Simion incearca sa desfaca lacatul acestei personalitati ascunse, cu suprafete derutante, mereu imprevizibila in atitudini si reactii. Intalnirea criticului cu scriitorul pe care il citeste si vrea sa-l inteleaga pare aproape imposibila. Fiindca, la antipodul lui Eugen Ionescu, Eugen Simion e un comentator literar pentru care adevarul exista. Fiind, in plus, sistematizabil. Catusi de putin mefient fata de certitudini, criticul "saizecist" le cauta cu indarjire, le disociaza prudent si le extrage, cu o vizibila usurare, din materia densa a literaturii si a vietii. Le aranjeaza meticulos si le imbina in structuri explicative care infasoara cat mai strans textul. Acolo unde Eugen Ionescu pune dinamita pentru a detona cliseele si a zgudui o scena culturala cu prea multe majuscule, Eugen Simion cauta sa refaca, din schijele ramase, drumul invers catre spiritul creator; configuratia din spatele acestor arlechinade si desfigurari.
Autorul eseului arata, pe larg, pendularea acestui "tanguitor sclipitor" (cu formula lui Noica) intre cele doua registre: al negatiei, mai mereu suculenta, mai rar consistenta; si al intoarcerii ei subite, in propozitii aproape disperate, inspre o problematica tensionata. Balansul acesta intre ironie si implicare, detasare cordiala si convulsii interioare, poate fi descoperit si la alti colegi de generatie ai scriitorului: la Octav Sulutiu, de pilda, cu crizele lui ciclice de disperare. Sunt aceste alunecari dintr-o stare in alta, dintr-o extrema in cealalta, un simptom de tinerete? Ori tin, cumva, de suprastructura mintala a epocii, de un saeculum moral-psihologic?
Eugen Simion deseneaza foarte bine diagrama ionesciana, zigzagul sau textual caracteristic: in Nu si in filele de jurnal, in epistole si in paginile de teatru ce anunta viitoarea cariera, pe teren francez. Dincolo de portretul remarcabil facut artistului la tinerete, criticul infatiseaza in extensie si in sectiune transversala atat de variatele refuzuri formulate de Ionescu inainte de a deveni Ionesco. Il revedem, la scara de 1/1, pe cel care spune aproape intodeauna nu si se ridica, prin nu stim ce resort, impotriva. Impotriva atitudinilor critice deja exprimate si a retorismului in poezie; impotriva lui Tudor Arghezi si impotriva lui Victor Hugo; impotriva ideologiei si a oamenilor care servesc Istoria; impotriva Tatalui, "Sartre de Slatina", si a Romaniei lui; impotriva Puterii, Autoritatii, Administratiei; impotriva evidentei, logicului, realismului, firescului, naturalului, incontestabilului; impotriva modei si a canonului. Impotriva traditionalismului (nu si a traditiei) si impotriva unor avangardisti autohtoni, numiti cu dispret "falsi trasniti".
Sistematizarea acestei arii a negatiilor (in toate directiile) este completata prin inventarierea si clasificarea gesturilor de semn contrar, tentativelor de cautare a unui Sens stabil, garantat gnoseologic. Dar, dupa cercetarea textelor si analiza lor stransa, de close reading, criticul nu ajunge decat la identificarea nexului de contrarii; nu si la justificarea lui. Simptomatic, formule totodata sincere si vagi, ca "de nu ma-nsel", "n-as putea da un raspuns clar", "o regula care ne scapa", "tema ramane deschisa", se inmultesc pe masura ce comentatorul se apropie de nucleul generator al operei lui Eugen Ionescu. Esenta literaturii acestuia nu poate fi captata dintr-o imposibilitate obiectiva sau dintr-o ineficienta critica? Eugen Simion "rezolva", cu eleganta stilistica, acest punct nodal ramas controversat convertind, pur si simplu, problematica ionesciana in retorica de care autorul nu poate scapa. Intr-adevar: fugind de literatura, Ionescu aluneca inevitabil in literatura. El contesta retorica, nolens-volens, cu armele retoricii. Dar nu li se intampla astfel tuturor spiritelor aparent - ori profund - negatoare? Nu a devenit si Cioran, negand sau refuzand sistematic totul, un mare stilist? Si atunci, care mai este nota personala, individuala a lui Eugen Ionescu, formula sa de unicitate artistica?
Criticul, de fapt, nu poate sa puna punctul pe i (de la Ionescu), asa cum Vladimir Streinu, un exceptional comentator de poezie, ajungea sa resimta o drama a inteligentei analitice tot disecand versurile argheziene. Stia ca sunt minunate, dar nu putea explica de ce. La randul sau, Eugen Simion descopera ca Ionescu este un spirit si cinic, si religios, dar nu poate da o justificare acestui enorm oximoron.
*) Eugen Simion, Tanarul Eugen Ionescu, Fundatia Nationala pentru Stiinta si Arta, Bucuresti, 2006, 452 p.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 25.05.2007

 
Cuvinte cheie:
Punctul
, pe
, i
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide