Nu putea concepe să fie la Westminster şi să nu‑l vadă peDickon. După ce trecu de poartă, intră pe coridoare şi asistă laschimbarea gărzii, îşi dori atât de mult ca el să‑i apară spontanîn faţă, încât dorinţa ei începu să i se pară chiar şi ei ca un felde magie : o vrajă, o incantaţie care să‑l atragă înapoi la ea.Trebuie să apară, trebuie neapărat să apară.
Ea zâmbi visătoare.
- Dickon, şopti ea.
El nu o observase. Deja se făcea nevăzut ieşind pe coridorul depiatră, la fel de iute ca o rafală de vânt. Dar când îi auzi vocea,făcu o piruetă.
Timp de o clipă se uitară unul la celălalt fără să facă niciomişcare.
În spatele ei, care stătea încărcată cu bucăţi ale unei rochiiornate cu bijuterii, erau câţiva paznici care priveau fix înfaţă.
El o trase spre fereastră. Nu îşi luă ochii de la ea. În ochiilui se putea citi mirare şi, îşi spuse ea bucuroasă în sinea ei,recunoştinţă şi dorinţă. Niciodată faţa lui nu fusese aşa de lividăca acum, observă ea. Îngrijorarea, sau poate teama, brăzdase cuteadânci pe faţa lui.
- Am crezut… începu el să vorbească în şoaptă. Am crezut că aiplecat pentru totdeauna.
Putu simţi mâna lui pe braţul ei. Atingerea lui o făcu săstrălucească de bucurie. Ea clătină din cap.
Văzu apărând pe faţa lui o rază de optimism, ca o speranţă lacare ea nu cutezase să se aştepte.
El privi în spate către paznici. Era clar că prezenţa lor acoloîl deranja.
- Ne putem vedea ? murmură el. Mai târziu ?
Era exact ceea ce îşi dorise de atâta timp. Făcu repede semn căda. Apoi îşi aminti.
- Nu, după asta, murmură ea.
Oamenii urmau să facă pachetele la casa mătăsurilor îndupă‑amiaza aceasta. Va fi o agitaţie nemaipomenită, iadul pepământ. Şi‑ar da imediat seama dacă ea ar dispărea. Evacuarea caseimătăsurilor i se păru deodată o alegere proastă, o corvoadăenervantă şi inutilă. Un obstacol în calea a ceea ce ea ţinea dintot sufletul să facă. Ea oftă, gândindu‑se intens cum săprocedeze.
Dar după ce vor pleca… Faţa ei se însenină. Se va putea.
- Mai târziu, spuse ea cu voce slabă.
El făcu semn aprobator, se întoarse şi se făcu nevăzut.
- Eşti sigură că te simţi mai bine ? întrebă prinţesa, cu unglas nu lipsit de bunăvoinţă. Mi se pare că încă nu ţi‑ai revenitcomplet.
Înainte nu făcuse niciodată vreun comentariu despre cum arătaIsabel. În definitiv, de ce să observe o prinţesă cum arată tenulservitoarelor ei sau petele de sub ochii lor ?
Isabel se simţi examinată cu atenţie de acei ochi verzi ca apamării. Avu senzaţia că este murdară şi bătrână. Ridică din umeriauzind întrebarea ei, bucurându‑se la gândul că în această seară seva vedea cu Dickon. Da, spuse ea cât de ferm putu, cu gura plină deace. Mă simt mai bine.
Prinţesa arăta superb. Părul ei auriu avea culoarea căpşunii,buzele îi erau roz, era îmbujorată, talia şi‑o mişca graţios, iardegetele ei erau de un alb impecabil. Ca şi cum fericirea i‑ar fiînvăluit întreaga înfăţişare într‑o nuanţă aurie, ca şi când ar ficrescut suficient de mult pentru a cunoaşte direcţia pe care o valua viaţa ei şi acum radia de satisafcţie.
De îndată ce a intrat Isabel, prinţesa s‑a înfiinţat imediat însalon şi i‑a adus de lucru. A deschis o cutie şi a scos din ea treismaralde şi o pânză aspră, verde, ţesută din fire aurii. Eraucadouri, a spus ea. Le păstrase pentru Isabel. Voia ca ea să‑i facăun săculeţ.
De asemenea, părea că are chef de vorbă.
- Iarna asta m‑am gândit mult la tine, a zis ea.
Isabel îşi coborî capul.
Prinţesa a continuat, cu voce blândă : Pentru că mi‑am dat seamacă ai avut dreptate.
După care tăcu. Isabel spuse neclar, din cauza acelor şişireturilor pe care le ţinea în gură :
- În legătură cu ce ?
- În legătură cu regele, că vrea să se însoare cu mine în caz căsoţia lui moare. Ai avut dreptate. Chiar vrea.
Isabel îşi ridică ochii la ea.
Fu derutată să vadă că prinţesa se uita atentă la ea. PrinţesaElisabeth făcea semn aprobator cu capul şi zâmbea, parcă sigură defaptul că ideea că se mărită este de mare interes.
- Toate acestea, spuse prinţesa coborându‑şi privirea şizâmbind, arătând spre pietrele preţioase cu ceea ce lui Isabel i sepăru a fi o expresie de triumf, sunt cadouri primite de la el ;vrea să nu mă despart nicio singură clipă de scrisorile pe care mile‑a trimis…
Gândul care veni în mintea lui Isabel fu unul care o lovi ca unbolovan în moalele capului : Elizabeth nu avea cum să ştie de ea şide Dickon, nu ? Intensitatea privirii ei oare însemna că… Nu cumvaDickon i‑o fi dezvăluit ceva ?
- Mama mea e încântată, spuse prinţesa, stăpână pe ea. Normal.Apoi pe perfecţiunea delicată a frunţii ei apăru o umbră. Cu toatecă fireşte că nici măcar nu mă voi gândi la aşa ceva atâta timp câtregina trăieşte, adăugă ea. Apoi îşi făcu semnul crucii ca orice omvirtuos. Pe faţa ei încă se citea o urmă de zâmbet.
- Pentru că mie mi se pare că dorinţa reginei de a trăi este maiputernică decât ne putem noi da seama, continuă Elizabeth, totzâmbitoare, privind‑o cu ochi mai pătrunzători ca oricând peIsabel. E aşa de slăbită… şi totuşi a rezistat aşa de mult… deşi ise dă atât de mult laudanum, sărmana de ea.
De fapt, nu mă simt mai bine, îşi spuse Isabel în sinea ei,simţindu‑se paralizată ca un iepure care încremeneşte văzând vulpeavenind spre el cu fălcile deschise. Nu e destul să miroşipericolul, dacă nu reacţionezi. Dar nu îşi dădea seama ce şi‑ardori Elizabeth să‑i răspundă.
- Laudanum ? repetă ea prosteşte.
Dar Elizabeth se mulţumi să clatine doar din cap (deşi zâmbetulei deveni mai larg, ca şi cum peştele ar fi muşcat dinmomeală).
- Probabil că nici nu trebuia să amintesc de asta, zise ea cuvoce de fetiţă. Cu toate că sunt îngrijorată. Doze uriaşe… destulde mari să doboare un bărbat în putere, darămite un scheletumblător, aşa cum se aude că a devenit ea. Şi lumea spune că dacănu primeşte doctoria îşi iese din minţi. Bănuiesc că într‑adevărdoctorii ştiu cel mai bine…
După care tăcerea învălui totul : roz, alb, auriu.
Isabel simţea că i se învârte capul. Lipsise prea mult timp. Îşipierduse măiestria de a scoate până şi cel mai mic grăunte deadevăr dintr‑un zvon incert ; nu mai era sigură că poate deosebirealitatea într‑un păienjeniş de minciuni.
Astfel că a rămas tăcută şi ea. A cusut şi s‑a gândit. De cefăcea prinţesa aluzie la faptul că regina era otrăvită ? De cesă‑şi asume acest risc, când ar fi atât de uşor, ispititor chiarpentru Isabel să răspândească zvonul în City şi să dezlănţuieastfel un zvon distrugător, care ar putea împiedica mariajul pecare probabil se bizuia prinţesa ? Singurul motiv la care se puteagândi Isabel era acela că prinţesa voia să o avertizeze să steadeparte de Dickon ; să‑i strecoare în minte gândul că Dickon eraprea periculos pentru o mătăsară umilă ca ea.
Concluzia aceasta parcă o încurajă. Dacă prinţesa luase atât deurgent măsuri să o înspăimânte pe Isabel, înseamnă că sigur nurâsese cu Dickon pe seama poveştii de dragoste îndoielnice, murdarechiar, dintre el şi o mătăsară din City. Mai mult ca sigur căsimţea în sinea ei că Isabel avea şi ea un loc în inima luiDickon ; că, aşa de umilă cum era, o putea totuşi considera rivală.Însă acest gând nu îl împărtăşise nimănui altcuiva, era sigură căDickon nu ştia de el.
Isabel îşi propti bărbia în piept. Nu avea de gând să se laseînspăimântată aşa de uşor.
Tăcerea nu fu întreruptă până la sfârşitul orei de cusut. ApoiIsabel se ridică în picioare şi începu să‑şi strângă lucrurile,punând cele trei pietre de smarald înfăşurate în bucata de pânză demare preţ. Astăzi nu‑şi putea permite să întârzie.
Dar prinţesa nu a vrut să o lase să plece imediat. În schimbîncepu să filosofeze, ca şi cum ar fi fost un subiect la care ar ficugetat îndelung :
- Îmi pare rău pentru ea… regina Anne Neville. Iar ochii eiparcă o mângâiau pe Isabel, invitând‑o să rămână.
Lui Isabel nu‑i păruse niciodată rău pentru regina Anne Neville.Se obişnuise însă să o treacă în planul doi pe soţia lui Dickon. Îlauzise atât de des spunând, pe un ton oarecum ironic : "E o partidăbună. M‑am îmbogăţit de pe urma ei", încât nu simţise niciodatănevoia să fie realmente geloasă. Iar fiica contelui de Warwick nuera genul de persoană pentru care să‑ţi pară rău dacă erainegustor. Era prea bogată, prea inaccesibilă.
Dar exista ceva în destăinuirile făcute de prinţesă astăzi careo făcea pe Isabel să o vadă pe regină ca pe o victimă neajutoratăşi tragică a multor nenorociri. Răzvrătirea tatălui ei împotrivaregelui se încheiase cu un eşec. Primul ei soţ, un prinţ al caseide Lancaster, fusese ucis. Ea fusese răpită de către fratele luiDickon, Clarence, pentru a‑l împiedica pe Dickon să se însoare cuea. Fiul ei murise. Ani de zile abia dacă‑şi mai vedea soţul, cândşi când. Iar în prezent, el o aştepta să moară.
- La început chiar a iubit‑o, murmură prinţesa. Mi‑a spusasta.
Elizabeth se opri pentru a o lăsa pe Isabel să absoarbă şoculacestei destăinuiri.
- De fapt, a crescut împreună cu ea… Când ea a fugit deClarence, el a venit şi s‑a întâlnit cu ea la Londra.
Londra. Dickon nu îi povestise niciodată despre aceasta. Dar îşiputea da seama când s‑ar fi putut întâmpla aşa ceva, adică în ceamai importantă perioadă din viaţa ei, atunci când pentru ea totulse schimbase pentru totdeauna. Când avea paisprezece ani şi l‑aîntâlnit pentru prima oară pe Dickon, care se ruga la biserica StMartin‑le‑Grand, într‑o dimineaţă de aprilie, pe când armataregelui Eduard se afla la porţile Londrei. Când ea încă mai credeacă el este un cavaler înrolat care aştepta să intre în luptă. Elpurta atunci haine negre, fără niciun însemn pe ele - un călătoranonim, aşa cum îi plăcea să fie considerat mereu. A invitat‑o lacină şi a plătit el, la o tavernă din Aldersgate, în faţa binecunoscutei Pieţe de Mătăsuri şi Catifele - Bush, parcă aşa senumea. El a mâncat carne de porc şi i‑a spus că ar trebui să semărite cu Thomas Claver. A mai zis că avea de gând să facă opartidă care va fi în interesul familiei sale ; îşi amintea şiacest lucru foarte bine. Însă ceea ce‑şi amintea cel mai bine erafaptul că şi‑a dat seama că îl iubeşte înainte ca el să‑i spunăprimele două‑trei cuvinte. Chiar şi acum, această amintire eraextraordinar de preţioasă pentru ea. Apoi îşi spuse în gând, cuinima strânsă : niciodată n‑am reuşit să‑mi dau seama exact de cese afla el la Londra, singur, cu două zile înainte de năvălireaarmatei.
Peste câteva minute voia să plece. Probabil că Alice o aştepta.Mai întâi Isabel voia să o lase pe prinţesă să termine ce avea să‑ispună.
- A căutat toate ascunzişurile din Londra, se auzi vocea defetiţă a prinţesei.
Isabel îşi aminti acum - pe vremea aceea se spunea că adăpostulde la biserica St Martin‑le‑Grand era ticsit cu partizanii casei deYork, care aşteptau venirea regelui Eduard. Mii şi mii, şi nu numaila biserica St Martin, ci şi în toate celelalte adăposturi dinLondra.
Oare Dickon chiar o căutase pe Anne Neville?
Prinţesa spuse :
- A devenit din ce în ce mai disperat. Nu o putea găsi nicăieri.Până la urmă a găsit‑o din pură întâmplare - într‑o tavernă dinAldersgate, unde spăla oale.
Isabel simţi că se înăbuşă. Aldersgate.
- Bush… şopti ea, iar prinţesa făcu semn că da.
- Un nume de genul acesta. El zice că a fost ca un miracol,adăugă prinţesa pe un ton sentimental. Era pe înserate. Stătea săplouă. Dar el a alergat cu ea până la biserica de la capătulstrăzii şi a găsit un preot care i‑a căsătorit acolo chiar atunci.Au petrecut noaptea în taverna unde a dat peste ea. Până cândarmata tatălui meu a venit la Londra, după una sau două zile, erausoţ şi soţie şi nimeni nu mai putea face nimic nici dacă voia.
Lui Isabel îi păru rău pentru fata care fusese la paisprezeceani ; îşi amintea că‑i venise să leşine când Dickon o atinsese pespate, gândindu‑se cât de mult se apropiase el de ea atunci şi căera cât p‑aci să o sărute. Acum trebuia să accepte că aflase ce odurea, că descoperise viaţa duplicitară a lui Dickon şi că elplătise un preot să‑l căsătorească cu o altă femeie. Cu o femeiedespre care i‑a povestit acestei fete, după ani de zile, o femeiepe care a iubit‑o. Situaţia era aproape caraghioasă. Isabel nucontase câtuşi de puţin, nici chiar atunci.
- E o poveste minunată, nu ţi se pare ? şopti prinţesa.
Isabel simţi că‑şi pierde echilibrul.
- Într‑adevăr, răspunse ea cu voce stinsă. Ştiţi, chiar aţi avutdreptate. Nu mă simt prea bine.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
