Ziarul de Duminică

SPECTACOLUL IN 100 DE CUVINTE

09.03.2007, 18:52 12

In scopuri caritabile
Jose Carreras si Michael Bolton vor participa la Bucuresti, la inceputul lunii iulie, la un eveniment organizat in scopuri caritabile, care se va desfasura la Palatul Parlamentului. Cei doi interpreti vor sustine recitaluri separate in timpul evenimentului, dar este posibil sa cante si impreuna, au declarat reprezentanti ai organizatorilor, care nu vor sa dezvaluie inca pentru ce vor fi folosite fondurile stranse. Atat Jose Carreras, cat si Michael Bolton sunt cunoscuti nu numai pentru cariera lor artistica, ci si pentru implicarea in probleme sociale. Jose Carreras a pus bazele Asociatiei pentru Lupta Impotriva Leucemiei, iar Michael Bolton sprijina asociatii care incearca sa previna violenta domestica asupra copiilor si femeilor.

Amprente cinematografice
La cinematograful Elvira Popescu a fost prezentat, marti (6 martie), "La Chasse aux papillons" (Franta 1992) de Otar Iosseliani, pelicula avandu-i in distributie pe Narda Blanchet, Pierrette Pompon Bailhache, Alexandre Tcherkassoff (subtitrarea in romaneste ii apartine lui Alex Leo Serban). La chasse... inaugureaza ciclul "Cinemateca Elvira Popescu", o serie de filme prin care se doreste sa se arate in ce mod si prin ce anume unele productii din repertoriul francez au devenit filme de referinta si si-au lasat amprenta in istoria cinematografiei. Fiecare proiectie va fi precedata, astfel, de o scurta dar cat mai completa prezentare facuta de un specialist in domeniul cinematografiei, care va cuprinde istoricul si principalele caracteristici ale operei respective, analiza catorva secvente semnificative.

Andrei Serban la Viena
Capitala Austriei a gazduit la sfarsitul saptamanii trecute una dintre cele mai asteptate premiere ale anului: dupa aproximativ un deceniu, s-a intors, pe scena prestigioasei Opere de Stat din Viena, Manon de Jules Massenet, in regia lui Andrei Serban, avand-o in rolul principal pe "rasfatata" publicului vienez, soprana rusa Anna Netrebko. De o avanpremiera s-au bucurat cei prezenti la Balul Operei din Viena, unde diva si-a facut intrarea intr-o caleasca trasa de un cal, avandu-l ca vizitiu pe insusi directorul Operei, Ioan Holender. In fata celor aproximativ 5.500 de persoane, diva a interpretat trei arii din Manon. Alaturi de Netrebko evolueaza pe scena Operei de Stat din Viena, in rolul cavalerului Des Grieux, celebrul Roberto Alagna. Spectacolul promite, astfel, sa fie unul dintre marile succese ale scenei lirice vieneze.

Iubita lui King Kong
Actrita hollywoodiana Naomi Watts, care s-a bucurat de un real succes in rolul blondei in mrejele careia a cazut legendarul King Kong, revine pe marile ecrane intr-o emotionanta poveste de dragoste: Valul pictat. Alaturi de Edward Norton, Naomi da viata unei frumoase povesti de dragoste care ne intoarce in China anilor '20 ai secolului trecut. In regia lui John Curran, Valul Pictat ii aduce in prim-plan pe Walter si Kitty, doi tineri proaspat casatoriti, a caror dragoste va fi pusa la incercare atunci cand se vor aventura pe taramul mitic al Chinei. Filmul, inspirat de romanul clasic al lui Somerset Maugham, cu un scenariu semnat de Ron Nyswaner, a castigat de curand Globul de Aur pentru cea mai buna coloana sonora. Premiera romaneasca va avea loc pe 16 martie, la cinematografele Hollywood Multiplex, Movieplex si City.

Premiera fara complexe
La Sala Amfiteatru a Nationalului bucurestean a avut loc de curand o incitanta intalnire intre un tanar regizor, aflat acum la prima sa montare pe o scena a TNB, si un dramaturg debutant, premiat de UNITER la concursul Cea mai buna piesa a anului 2004. Este vorba despre premiera cu spectacolul Viata mea sexuala de Cornel George Popa, in regia lui Sorin Militaru. In prim plan se gaseste un personaj feminin dinamic, cu toate framantarile unei tinere din zilele noastre, intruchipat de Tania Popa, careia i se alatura Constantin Dinulescu, Daniel Badale, Silviu Biris, Vitalie Bichir, Razvan Oprea si Maria Garbovan. Toti intruchipeaza, cu umorul negru necesar, realitatea societatii in care traim, bolnava de singuratate, macinata de probleme si crize.

Rokolectiv 2007
Festivalul de muzica electronica si arte vizuale conexe se va desfasura anul acesta intre 23-25 martie, pe scena Casei de Cultura Preoteasa si in spatiul MNAC. Pe langa deja clasicul raport sunet-imagine in performance-ul live, Rokolectiv 2007 va pune in discutie relatia dintre genuri muzicale electronice si coduri socio-culturale. Programul festivalului propune un melanj de genuri, moduri si tehnici de abordare a muzicii electronice si artelor vizuale nascute in relatie cu ea. Editia 2007 va avea si o sectiune speciala - Bouches-bee, care va prezenta cateva exemple de performance-uri inovative ale unor artisti din noul val francez. Printre ei - Noze, grup din care face parte si Nicolas Sfintescu, un nume cu rezonante romanesti. Printre cei care si-au confirmat prezenta se numara Uffie, americanca de 18 ani care, in 2006, a luat cu asalt cluburile europene.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO