Pentru o creanga - mai subtire sau mai groasa, oarecum dreapta, rindeluita sau doar ingrosata la un capat, ghintuita, pirogravata sau numai crestata de-a lungul cu serpi si romburi -, avem nenumarate cuvinte, ca si destinatii.
Ciomagul, de pilda, arma de baza a ostilor de stransura ale Evului Mediu romanesc, cand fierul era aproape la fel de pretuit ca si sarea (piperul fiind un aquis comunitar romantic), mai traieste doar langa cutia de viteze a taximetristilor de noapte sau la indemana soferilor de TIR.
In vremurile vechi, a avea un ciomag ghintuit cu cuie de fier, un fel de ghioaga care imita buzduganul nobiliar, nu era doar sansa de a te putea apara mai bine in fata oricarui atac, ci si un bun de prestigiu, oarecum egal cu acela de a-ti potcovi calul sau a purta la brau o barda: in micile comunitati rurale, aceste semne ale puterii echivalau cu Cielo-ul pe care il etaleaza azi primarul unei comune sarace din Baragan.
Apoi veacurile s-au scurs, au trecut cu si peste noi, iar lemnul a mai ramas doar cand si cand sa faca istorie ca arma - de pilda, pustile de lemn cu care au plecat plini de elan spre Turtucaia mii de soldati romani, pentru a sfarsi, multi dintre ei, morti de tifos si foame in lagare bulgaresti.
Pe vremea debutului tranzitiei, lemnul si-a redescoperit vocatia de arma, de asta data sub forma parului smuls din gard sau a reteveiului luat din gramada de lemne de foc, pentru a indrepta ceea ce gresise Legea 18 a fondului funciar - un pariu castigat cu agricultura.
In lipsa cadastrului, infruntand o multime de marturii mincinoase sau pur si simplu abuzurile micilor dumnezei locali, ca sa nu mai vorbim de dramatica decizie de a "dona" statului lanuri, livezi sau pasuni, cu acte in regula, sub presiunea "deschiaburirii" comuniste, parul si reteveiul au reintrat in actiune. Dupa 1990, ele au dat consistenta bratelor uscate ale taranilor care se luptau in felul lor, cu o incrancenare tacuta, sa-si recupereze metri patrati, pogoane sau hectare si un trecut furat. "Nu cred - mi-a spus doctorul din comuna Flamanzi prin 1992 - ca o alta lege din Romania sa fi creat mai multe copci in capete ca Legea 18". Intr-adevar, modul de aplicare a acestei legi a dus la folosirea reteveielor ca argument si a parilor din gard ca pledoarie. Totusi, ciomagul, parul, reteveiul sunt rod al intamplarii, al unor conjuncturi istorice - si, asa cum am invatat la facultatea mea marxista de istorie, de la diversi tovarasi care astazi sunt domni, nu intamplarea face istoria.
Altfel stau insa lucrurile cu bata, care e, cred eu, un fel de "fir rosu" etnogenetic al romanilor. Aici ma refer la bata aceea din lemn de corn (obligatoriu), cojita noaptea numai dupa ce da luna, rotunjita la un capat, apoi tinuta fiind ea dupa ce si-a pierdut seva intr-o covata plina cu zer si urzici, cel putin vreme de zece zile. Dupa care e uscata in soare, treptat - pana spre amiaza, de pilda, cu grija, sa nu o loveasca arsita. Cand e gata uscata, pe ea nu mai poti nici macar bate un cui, cainii din orice stana o recunosc ca un semn al nobletei posesorului. Nu putrezeste. Nu prinde mucegai si are insusiri magice. Te apara de pilda de Iele - fantasmele rele ale ciobanului - si se spune ca o bata buna ursul nu o poate rupe cu dintii. N-am auzit sa se fi batut ciobani intre ei cu batele, asa cum nu am auzit sa-si sparga capetele aruncand unul in altul cu pietre. Cu baltagul da, cu pumnii, cu dintii, cu briceagul, pana la slutire sau moarte, dar bata ramane in acest timp culcata in iarba.
Bata este nu numai semn distinctiv al pastorului, ci este ceasul vietii lui. In bata se sta, langa turma de oi, pentru a nu adormi. Am lucrat la o stana doua veri, pe cand eram student: ma trezeam inainte de ivirea zorilor, la ora 4, iar la 5 deja porneam cu oile. Fara bata in care sa te sprijini in echilibru, motaind, dar care nu iti da voie sa dormi fara sa cazi, sub soarele pranzului orice cioban ar adormi in iarba, iar oile s-ar raspandi fara a mai putea fi adunate. Atunci, iti vin in minte cantece de demult uitate, planuri de pace sau razbunare si versuri noi.
Din puterea ei s-a nascut fiecare pas nou si obosit, Miorita, ea a incins ganduri ascunse sub cusme si ne-a inraurit fundamental soarta. In vreme ce cautam din ochi reteveie sau pari pentru a ne rezolva rapid si eficient problemele daca e cazul, bata ne tine intr-o istorica stare de semitrezie, intr-un echilibru national intre actiune si contemplarea ei.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
