Făcuse o obsesie pentru condus, dar taică-său refuza să discutesubiectul. O crescuse ca pe o prinţesă, după ce maică-sa muriseîntr-un accident de maşină şi nu-i trecuse niciodată prin cap să seînsoare din nou. Îi oferea tot ce-şi dorea, dar îi pusese un numărde reguli stricte pe care ea nu le-ar fi încălcat niciodată. Nuştia ce s-ar fi întâmplat dacă le-ar fi încălcat, dar presimţea cătati putea fi şi îngrozitor, pe cât de blând se purta cu ea. Când aîmplinit 18 ani, a vrut să-şi ia carnet de şofer, dar tati arefuzat să discute subiectul. Era îngrozit că ar putea muri într-unaccident. Ea era îngrozită că nu poate începe să trăiască cumdoreşte. Probabil atunci s-au dat toate peste cap. S-a gândit săîncalce regulile şi primul pas a fost uimitor de simplu.
Al doilea semn de revoltă a fost tunsoarea, îşi tăiase părulperie în dreptul tâmplelor şi-l lăsase creastă în vârful capului,dată cu fixativ din belşug să stea ţeapănă, vopsită în violet, caşi buzele, pleoapele şi unghiile pe care, oricât le rosese întimpul şcolii, încă mai aveau o formă lunguiaţă, ca boabele fine defasole. Sărea în ochi că tati fusese şocat când a văzut-o, dar nicide astă dată n-a zis nimic.
În nopţile care au urmat, ascultând-o pe Miranda Kerr Angel cucăştile pe urechi şi bâţâindu-şi capul atât de tare că începuserăs-o doară muşchii gâtului, Nina începu să se întrebe dacă aleseseprotestele cele mai potrivite. Îi era greu să doarmă cu creastaenormă de cocoş, a cărei culoare nici măcar n-o avantaja. Iarpiercingul din buric nu-i spunea nimic, orice adolescentă îşi puteaface unul peste noapte, fără s-o bage careva în seamă. Iar pânăacum nu se uitaseră la ea decât nişte derbedei gata să le curgăbalele după orice fată. Nici ghetele butucănoase, nici blugiiprespălaţi şi găuriţi sau tricourile cu inscripţii provocatoare degenul N-ai să mă ai câte zile ai să ai!, ori Jinduieşte,mâine ai să plângi!, ori La pieptul meu ţi se face capiatra! nu-i mai păreau demne de atenţie. Cel mai bine ar fifost să se poarte ca Hannah Montana, ziua să fie ceva, orice, iarnoaptea cântăreaţă rock şi să aibă toată puştimea lumii lapicioare. S-a gândit să-şi testeze imaginea ducându-se la odiscotecă. Şi asta ar fi fost un semn de revoltă, tati fusese mereuconvins că nu există pierdere de vreme mai mare pe lume.
A nimerit în barul lui Alfonso, unde auzise că seară de searăînnebuneşte lumea cu rockuri vechi formaţia pe care şi-o făcusePablo Piciul, strănepotul Tatarabuelei. Şi-l amintea din şcoală,era cu doi, trei ani mai mare, nu se uita el pe vremea aceea lapuştoaice ca ea, aşa că nu-i putea spune:
- Hei, noi doi am fost colegi de liceu!
Ar fi privit-o ca pe-o arătare, mai urma să-i spună să plimbeursu şi dacă s-ar fi ajuns aici, chestia asta Nina chiar n-ar fisuportat-o!
Dar n-a fost nevoie să-i spună ceva, i-a vorbit el primul,într-o pauză. Ţinea în mâini o cană enormă plină ochi cu suc dincare sorbea cu nesaţ, se vedea că e teribil de însetat, năduşeala ise adunase broboane pe frunte şi pe tâmple, iar cămaşa înflorată îiera atât de udă c-o puteai stoarce.
- De ce ţi-ai făcut creasta aia? a întrebat-o.
I-a stat pe limbă să-l înjure, cine se credea puştiul ăsta,Elvis? S-o fi aşteptând ca ea să cadă-n fund la vorbele lui? Nicimăcar tati nu-i făcuse vreo observaţie! N-a apucat să spună ceva,el a continuat, privind-o drept în ochi:
- Erai foarte frumoasă în şcoală.
Probabil că a roşit. Oricum, a simţit că i-a fugit pământul desub picioare.
- De unde ştii tu asta?
- Ştiu. Erai cu doi ani după mine, în clasă cu sora luiFelipe, care a plecat la Barcelona să facă jurnalistică.
Sora lui Felipe fusese cea mai bună prietenă a ei şi într-ovreme îşi închipuise că se îndrăgostise de Felipe, până l-a văzutsărutându-se de mai multe ori cu o maimuţică despre care toatălumea zicea că e o tocilară şi o băgăcioasă cu care e bine să n-aide-a face.
- Nu te superi că tot beau, dar scoate untu din mine chitaraaia...
Nu prea avea ce să-i răspundă, tot el a continuat:
- Nu te-am mai văzut demult. Chiar mă întrebam dacămai eşti în oraş...
- Şi tu cânţi demult în barul ăsta? a reuşit Nina săîngaime.
- De vreo două săptămâni. Când n-are spectacolevară-mea Antonia. Dar o să mă opresc, vreau să facaltceva.
Nina a ştiut că trebuie neapărat să spună ceva, dacă nu vreasă-l vadă întorcându-se în următoarea clipă lângă formaţia lui.
- Păcat. Eşti foarte bun.
- Serios? făcu Pablo.
- Zău că eşti foarte bun. Ascult toată noaptea numairockişti şi eşti la fel de bun.
Pablo a zâmbit, măgulit. Dar tot s-a întors la formaţia lui.
- Ar trebui să ne vedem, să mai discutăm despre asta,i-a zis pe când se îndepărta.
- Sigur! Oricând vrei! i-a strigat Nina, temându-se că n-oaude.
Pe urmă, toată seara îşi făcea reproşuri că prea a cedat repede,s-a repezit să-i spună că vrea să-l vadă şi el o să-nţeleagă că emoartă după el, cum fac mereu băieţii.
N-a fost niciun cutremur când s-a întâlnit cu el într-odupă-amiază. S-au plimbat mult în afara oraşului, până aproape deplajă, cu maşina lui, un Seat din secolul trecut care ar fi meritatsă sfârşească demult la fier vechi şi de care Pablo era taremândru.
- E maşina care se conduce cel mai uşor, îi spuse el.Vrei să vezi?
- Nu ştiu să conduc.
- Cum aşa? Nu credeam să mai fie cineva care să nuştie. Vrei să te-nvăţ?
- Tati nu-mi dă voie să conduc.
- Eşti majoră, Dumnezeule!
- Cred că tati are dreptate, îl sperie chiar şi gândul.Mami a murit într-un accident de maşină.
- Asta era! Dar nu toată lumea care conduce areaccidente. Ar însemna să fie pline spitalele şi pe străzi să nuvezi decât oameni în cărucioare. Chiar nu vrei?
- Sigur nu. Poate altădată.
Era conştientă că îşi putea sfida părintele, dar i se părea preade tot.
- Mai bine dansez în barul tău. Nici asta nu-i place săfac. Zice că-i meserie de curve.
- Serios vrei să faci asta? Poate o să şi cânţi...
- Asta niciodată! Am o voce de măgar.
- Tare păcat. Ai vocea Ninei Simone. Ştii cine e?
A scuturat din creasta violetă de cocoş.
S-a gândit că Pablo probabil se amuza să stea la taclale cu ea,chiar dacă ea n-avea prea multe să-i spună, toţi căutăm pe cinevacu care să vorbim de-adevăratelea, îi spusese tati.
A fost surprinsă când, în câteva zile, Pablo a prezentat-opatronului, care a întrebat-o de faţă cu el dacă e fată de comitetsau vreuna dintre fiţoasele cu mofturi convinse c-au ajuns pestenoapte buricul târgului şi dacă el garanta pentru ea. Mai mult cujumătate de gură, Pablo a garantat.
- Măi, băiete, e sau nu fată de comitet? Eu astate-ntreb.
- Da, şefu! a răspuns Pablo, fără să mai apucesă-ntrebe ce-i o fată de comitet.
Chiar din ziua aceea a început să repete nişte dansuri, împreunăcu patru, cinci fete cam de-o vârstă cu ea. S-a bucurat când aajuns pe scenă. Parcă erau majorete în pauzele unui meci, fustiţescurte, mişcări coordonate, clienţii se distrau de minune. Segândea cum să-i mulţumească lui Pablo, fără să se vadă că eleşinată după el, şi mai ales ce-o să se întâmple când or ajungetoate la urechile lui tati.
Se simţea stingheră. Mai cunoştea o singură fată din grup, habarn-avea când veniseră celelalte în oraş, o marocancă neagră catăciunele, dar uluitor de frumoasă, celelate trei de-abia rupeaucâteva vorbe în spaniolă, doar bună ziua, mi-e sete ori suntobosită. Pe toate le învăţa ce să facă un tuciuriu plin de ifosecare îi propusese peste noapte patronului să monteze o bară dealuminiu în mijlocul scenei, pentru dansurile sexy.
- Vrei să spui c-o să ne frecăm de bara aia? întrebase Nina.
- Văd c-ai priceput.
- Şi-n secunda a doua o să vrei să ne dezbrăcăm de tot...
- Şi-asta ai priceput.
- N-o să fac asta-n viaţa mea! protestă Nina.
Răspunsul bărbatului a fost scurt:
- N-o faci, pleci. Dar dacă ţii la tine, o s-o faci.
Nina n-a-nţeles şi s-a speriat cumplit. Nici nu şi-a dat seamacum a apărut românca slăbănoagă şi înaltă ca un băţ, teribil defrumoasă, deşi o uscătură. S-a prezentat sec: Claudia. A preluatinstantaneu şefia grupului, bărbatul a dispărut, le învăţa cum sădanseze, umbla vorba că asta făcuse în ţara ei, parcă fusese chiarbalerină, dar ea n-a crezut o clipă, cum ajunsese în orăşelul lorprăpădit era şi mai greu de închipuit. Gura lumii spunea vrute şinevrute, fugise de un iubit gelos, căuta celebritatea pe care n-omai găsea acasă, voia să pună mână pe vreunul putred de bani, ocăuta poliţia şi se ascundea, Dumnezeu ştie care o fi fostadevărul, românca nu povestise nimic nimănui, nici măcar nu seapropiase de careva.
Pe Nina o interesa mai mult costumul negru mulat, ca de ninja,arătau nemaipomenit toate fetele, dar niciuna nu se compara cuslăbănoaga înaltă scoasă parcă dintr-o revistă cu manechine. Aapucat să îmbrace costumul o singură dată. Următoarea zi a ajunsmai devreme la clubul lui Alfonso, avea mari dureri de burtăprovocate de neplăcerile lunare femeieşti, nici nu credea c-o săfie în stare să danseze, cu toate că luase un pumn de calmante. S-aînchis într-o cabină a toaletei să se liniştească. A auzit zgomote,intrase cineva, era vocea româncei, gravă şi totuşi catifelată, darse mai auzea şi-o voce de bărbat, vorbeau într-o altă limbă. Ninaera pe punctul să le strige să se care, că e toaleta de femei, cânda auzit cum o pălmuieşte, o dată, încă o dată, încă o dată,bărbatul ţipa, furios, nu se înţelegea ce spune, ţipa şi femeia, peurmă începuse să hohotească, striga, ca şi cum s-ar fi împotrivit,dar vocea bărbatului era mai puternică, domina strigătele ei deajutor, Nina era convinsă că înjură, începuse să tremure, femeiastriga nununununununu! şi pe urmă doar plângea liniştit, bărbatulgâfâia, a mai bombănit ceva în limba lui şi pe urmă s-a auzit o uşătrântită. Liniştea bruscă făcea să-i ţiuie urechile, dar n-aveacurajul să se ridice şi să iasă din cabină, habar n-avea cât a mairămas, i să părea o veşnicie. Până la urmă a întredeschis uşa şi apăşit în sala toaletei. Claudia se ghemuise lângă peretele cuchiuvete, avea rochia sfâşiată, îi curgea sânge din nas, nu maiplângea, privea în gol. Nina nu ştia ce să facă, a întrebat-o dacăo poate ajuta cu ceva, femeia a clătinat din cap, putea însemnaorice. Nina era prea speriată să mai scoată o vorbă, tot ce voiaera să ajungă acasă mai repede. Când a deschis uşa i s-a părut că oaude pe Claudia şoptind:
- Ai grijă...
A fugit trântind uşa, ar fi trebuit să cheme pe cineva înajutor, să rămână lângă fată până îşi revenea, dar mintea i segolise. Din călcâie în creştetul capului nu simţea decât frică. Saufusese laşitate? Se temea să nu dea peste bărbatul din toaletă, sănu fie nevoită să povestească cuiva ce auzise, să n-o vadă cinevatremurând ca varga şi s-o tragă de limbă, s-a strecurat în stradăşi a luat-o la fugă spre casă. A ajuns tremurând, s-a aruncat înbraţele lui tati, doar târziu a fost în stare să spună la ceasistase.
N-a întrebat-o cum a ajuns la clubul lui Alfonso, nici ce căutaacolo, nici cine erau oamenii pe care-i cunoscuse acolo. I-a spusdoar atât, de parcă ar fi ştiut mult mai multe despre ce se petreceîn oraş:
- Trebuie să ne mutăm din oraşul ăsta imediat. Te vor căutatoată viaţa. Fă-ţi bagajele.
A fugit în camera ei şi şi-a pus discul cu Nina Simoneîmprumutat de la Pablo Piciul. În timp ce-şi strângea lucrurile,mai liniştită, se întreba dacă tati nu e prea prăpăstios. În fond,n-o văzuse nimeni ghemuită în cabina toaletei de femei cât eraagresată cealaltă lângă chiuvete. N-ar fi avut de ce să se teamă.Dar Nina Simone o făcea să plângă cu vocea ei răguşită: Păsăricare zburaţi în înalt, ştiţi ce simt...
Nu, nici nu se compară cu Hannah Montana! Dacă pleacă în lume,ca ea vrea să ajungă!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
