Intamplarea a facut sa aman, sub presiunea unor evenimente, lectura celor trei carti de poezie despre care anuntam acum vreo trei saptamani ca o sa le vina randul in aceste zile cu o incarcatura crestina deosebita. Lecturile sunt adesea tributare momentului in care se exercita. Contextualizarea insa poate adesea sa-ti si releve mai pregnant semnificatii altfel bine ascunse in faldurile textului. Sub presiunea sfasierii intre trup si spirit, intre egoism individual si sacrificiu intru mantuirea alor tai, intre viata cea repede curgatoare si cea vesnica, lecturile celor trei carti pot fi usor supralicitate. Cred insa ca, fiind vorba de poezie buna, ea rezista si unei astfel de interpretari.
As observa ca tustrele volumele aduse azi in discutie au pus pret si pe obiectul numit carte: grija pentru calitatea hartiei si a tiparului, o asezare uneori sofisticata in pagina (obligand ochiul sa vada), text dublat de insemne plastice, coperte ce se individualizeaza ca mici bijuterii plastice. Doua dintre ele beneficiaza de ilustratiile si grafica unui artist de exceptie, Vlad Ciobanu: eu tu si bunul Dumnezeu de Daniel Vorona si Amnezia de Rodica Buzdugan. Paranoima lui Emil Nicolae nu se lasa nici ea mai prejos, fiind copertata si "interpretata grafic in 13 timpi de Dinu Huminiuc". In fine, as mai sesiza efortul evident al autorilor de a structura volumele, de transforma ceea ce este in mod obisnuit o culegere intr-o unitate in care poemele nu sunt intersanjabile in interiorul cartii.
In linia unui lirism ce domina ultimele doua decenii si la noi, si in alta parte, Rodica Buzdugan isi asuma o pronuntata feminitate in Amnezia (Editura Muzeul Literaturii Romane, 2006).
O afisare a feminitatii ce-si aroga dreptul de a vorbi limpede si fara pudibonderii despre trup, despre timpul ce marcheaza nemilos fiinta, despre iubire, dar de una nu in absolut, ci concreta, prezenta in orice femeie, exprimabila palpabil in gesturile casnice a doi oameni, in nevoia de a proteja si a fi protejat: "femeia/ nu e o fusta/ scurta./ nici blugii mulati./ nu viseaza/ complimente/ ocheade/ iesiri in oras./ nu e o sculptura/ ce-ncanta/ ochiul curios./ nu e simplu/ sa fii femeie./ lupti cu o lume/ bizara./ visele toate/ precum fluturii/ mor in splendoare./ vrei jumatatea/ ce stie sa vada/ visele fluturii/ s-alinte/ lacrimi ascunse/ dorinta suprema/ de a naste copii/ si cate lucruri/ marunte".
Ma intereseaza mai putin daca avem a face cu o textualizare a realului imediat, ma intereseaza mai mult efectul. Iar efectul este unul al autenticitatii. Despodobirea textului de elemente considerate poetice inseamna o esentializare a scriiturii, ce conduce spre naturalete si simplitate. Ceea ce a fost dat trupului, ceea ce trupul inclina sa uite este recuperat si trait mai intens prin scris, slabiciunii firesti, omenesti i se substituie puterea de a marturisi cu sinceritate. Drumul liric croit odata cu "Fara rusine" este continuat in acest volum cu mai putine ezitari, este mai ferm asumat si cristalizeaza mult mai bine personalitatea autoarei. Nu este cazul sa-l abandoneze, ci sa-l adanceasca pana la a fi expresie proprie.
Daniel Vorona isi incepe fiecare poem punand cele doua puncte ale citarii (:), fapt ce vrea sa sugereze ca poezia sa este rostirea cuiva. Apoi, cele trei volume de pana acum au toate acelasi titlu, ceea ce vrea sa spuna ca autorul isi concepe poezia ca pe-un singur poem, pe care-l tot scrie pana la forma perfecta. Fiecare poem are un moto din textele sfinte, inducand ideea unui dialog intre cele doua lumi exprimate prin cele doua feluri de texte, iar dispunerea lor grafica este indelung cautata spre a oferi mai multe modalitati de citire a textului. Din ce inteleg, Daniel Vorona rescrie parabolele biblice ale unei lumi in pragul Apocalipsei. Solemnitatea, sententiozitatea, sfichiuirea morala a celuilalt sunt fericit subminate de o forta poetica teribila. De altfel, vanitatea, orgoliul nu sunt chiar valori, ci mai degraba pacate sanctionate de crestinism si pe buna dreptate. Acolo unde trairea il invinge pe moralist, poemul are o mare adancime (numesc aici poeme precum de dincolo de lumi, crinii, numele ploii). Iata un fragment de mare forta: "impodobita in mantie de matase cu bratari la maini si salbe la gat/ cu inel in nas si cercei in ureche dar nu ca o desfranata/ (precum ti-am mai scris candva) am nevoie de tine romanie/ mai mult decat oricand in aceasta imensitate de frig si noapte in care/ nu mai am decat pe Cel caruia ii apartin/ si alte greseli langa care am adormit privind drept in inima fumul de/ tamaie dar crezand ca sarut anotimpul bun al generatiei mele pe cand eu/ nu imbratisam decat pustiul". Vorona publica rar, dar atunci cand o face o face intr-un timbru inconfundabil.
Noima vrea sa insemne in romaneste inteles, talc, sens si probabil ca vine din grecescul noema - obiect al gandirii, continut al ideii. Emil Nicolae isi intituleaza volumul Paranoima, ceea ce vrea sa insemne fie o sustinere (para - ceea ce apara) a noimei, fie ceea ce este contra (dar si para - contra) acesteia, fiind dincolo de ea. Sa fie paranoima chiar poezia? Asa se pare: "Vorbesti si-ti dai seama ca nimeni nu te intelege/ dar vorbele tale sunt intelese pentru ca ai construit un altul din ele/ bucata cu bucata persona vorbelor tale straina de tine/ (sa explorezi libidoul unei vocale/ sa cauti valorile sentimentale dintr-o consoana)/ ii spuse/ din ce in ce mai rar cuvintele isi recapata importanta in fata vorbirii". Poezie de gesturi ample - intregul volum este un poem alcatuit in 16 secvente -, ea poate fi citita cu mult folos, adica cu bucuria poeziei adevarate, tocmai in talcul ei.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
