La 100 de ani de la moartea lui I.L. Caragiale şi 160 de ani de la naşterea sa, în anul sărbătoririi dramaturgului care s-a născut la Haimanale (judeţul Dâmboviţa) şi a decedat la Berlin în 1912, criticul Dan C. Mihăilescu a publicat trei volume "tematice", editate de Humanitas. În primăvară, la Târgul de carte Bookfest, el a lansat "Caragiale şi caligrafia plăcerii", iar în această toamnă, la Târgul de carte Gaudeamus, a revenit cu alte două titluri: "Cele mai frumoase scrisori" şi "Despre lume, artă şi neamul românesc", texte alese şi, respectiv, antologate de critic, fiecare cu câte un cuvânt-înainte. Superbe volume, convingătoare pentru oricine vrea să se convingă - în cazul în care nu e deja convins - nu numai de actualitatea marelui dramaturg, ci şi de înţelepciunea sa. Toate au apărut la Editura Humanitas.
I.L.Caragiale - Cele mai frumoase scrisori. "În cele ce urmează - scrie criticul Dan C. Mihăilescu -, veţi găsi scrisori ce rivalizează valoric oricând cu momentele şi schiţele. Nu am operat tematic şi nu am selectat în numele varietăţii, ci am mers normal, pur şi simplu cronologic, prin ediţia Corespondenţei, urmărind nucleele şi elementele definitorii ale personalităţii scriitorului: complexul originii modeste; ambiţia ascensiunii sociale (artistice, financiare şi politice deopotrivă); mândria meşteşugarului talentat, desfăşurată inclusiv în dispreţ faţă de tot ce înseamnă exces teoretizant, biografic, universitar-academizant; amestecul temperamental de conservatism, relativism şi versatilitate, de profunzime şi superficialitate, de histrionism şi egoism, de mizantropie, altruism, trepidaţie nevrotică, obsesia nenorocului şi nesaţiul colaţiunii."
I.L.Caragiale - Despre lume, artă şi neamul românesc. "«Cinicul» Caragiale, «lucidul» Caragiale, satiricul, omul fără niciun Dumnezeu, canalia, «ultimul ocupant fanariot» al României, geniul, Maestrul, măscăriciul, «mimul genial», monstrul acuzat de leznaţiune, marele patriot şi nepatriotul (grec) Caragiale!... Care sunt principiile morale, care sunt constantele şi cât este credinţă conjuncturală în cazul acestei inteligenţe nu o dată etichetată drept «demonică»? Alegând exclusiv din confesiunile directe (şi nu intermediate de opera literară) ale scriitorului - din jurnalistică şi corespondenţă - această suită de fragmente, cartea de faţă propune un Caragiale esenţial, vorbind de dincolo de mulţimea măştilor sale."
Din textele sale, mai ales cele scrise în exil, se resimt revolta şi amărăciunea legate de România. Iar criticile dure pe care dramaturgul le aducea României sunt de o dureroasă actualitate, chiar şi după mai bine de un secol.
Spicuim la întâmplare:
"... Cum să nu ştiu, dragă Domnule, mă rog frumos, că iubeşti Braşovul şi toate cele săseşti, ungureşti şi româneşti din Ardeal? Fără să-mi fi spus, ştiam şi anume de ce. E desigur mai departe de la Bucureşti şi Ploieşti, până la Braşov, Feldioara, Sighişoara etc. decât de la acestea până pe malurile Rinului, ori la coastele celor două mări nordice.
În Ardeal ajung picioarele încălţate ale corpului european; la Bucureşti şi Ploieşti etc. stă, plin de paraziţi, sângerat de scărpinătură, dar frizat à la Parisienne, corpul trupului bulgaro-ţigănesc, cea mai infectă şi mai dezgustătoare parte a acestui bastard şi ignobil tip oriental.
Şi sunt convins că ai iubi şi tu, cu atât mai mult, Germania, fruntea corpului care a ajuns cu picioarele până-n Carpaţi, şi, spre nefericirea noastră, a celor de astăzi, nu a putut trece încă de mult măcar până-n Balcani".
"Şi cum ar putea fi altfel într-o ţară chemată de ieri, de-alaltăieri la luminile europene, şi care încă aproape exclusiv trăieşte din plugărie, în cea mai mare parte primitivă?"
"M-am exilat şi atâta tot. Aerul aici îmi prieşte, sunt mulţumit cu ai mei şi nu am ce căuta acolo, unde linguşirea şi hoţia sunt virtuţi, iar munca şi talentul vieţii demne de compătimit."
"Nu, hotărât; neamul acesta nu e un neam stricat; e numai nefăcut încă; nu e pân-acuma dospit cumsecade."
"Ştiu bine cât îi trebuie acestei lumi hrana zilnică pentru potolirea veşnicei ei lăcomii de cancanuri şi scandaluri. Ştiu cât e de-ncântată să afle că şi cei de sus sunt tot atât de mici că şi cei de jos. Dar asta suntem noi chemaţi să-i dăm ei? spectacolul micimilor noastre? dovezi că putem fi şi noi că oricine, josnici?
Mulţi cuminţi trec pe drum şi, dacă nu sunt şi puternici, din câţi îi cunosc, d-abia unii le scot căciula; dar după un nebun, fără să-l cunoască nimeni, se strânge şi se ia toată lumea."
"Ca să treci drept cel mai curat, n-ai decât să ponegreşti cu ori fără drept pe alţii; ca să te crează lumea om cinstit Şi de treabă, n-ai decât să ocărăşti şi să osândeşti în vileag purtarea altora, chiar dacă dânşii au o bună purtare şi mai ales în cazul acesta. Dacă vrei să înşeli lumea, a zis un filozof, înşal-o gros, că subţire nu ţi se prinde."
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
