In Jurnalul arhiepiscopului Raymund Netzhammer, numele lui Carol I apare de vreo 200 de ori. Includ aici si evocarile postmortem. Dupa acelasi model statistic, am constatat ca numele lui D.A.I. Sturdza se regaseste de cca 70 de ori. Este una dintre cele mai frecvent evocate personalitati, dupa rege, fapt explicabil prin pozitia politica si stiintifica de elita, ca si prin relatiile personale, devenite prietenesti, intre Sturdza si Netzhammer.
Cine a fost Dimitrie A.I. Sturdza se poate afla, intre altele, din Enciclopedia istoriografiei romanesti, singura mai completa aparuta pana acum. Ea dateaza din 1978 si, fireste, potrivit epocii si randuielilor strambe de atunci, este consistent cenzurata si autocenzurata. A fost meritul acad. Stefan Stefanescu si al autorilor pe care si i-a asociat de a fi adunat (cu unele concesii inevitabile facute dictaturii comuniste, pentru ca volumul sa poata aparea) o culegere altfel foarte bine documentata.
Redau aici, pe scurt, prezentarea semnata de Georgeta Penelea, prezentare care, in numita enciclopedie, se gaseste la paginile 305-306. "Dimitrie A.I. Sturdza s-a nascut la 10 martie 1833, in satul Miclauseni din jud. Iasi; decedat la 8 octombrie 1914 la Bucuresti. Studii universitare economice in Germania. A fost secretar al Divanului ad hoc al Moldovei in 1857...". Adaug ca notele constiincios adunate si apoi publicate de Sturdza in urma acestei insarcinari, unde se pare ca nu-i scapa nici o vorba, merita inca sa ramana in atentia istoriografiei noastre. Este doar indirect domeniul meu de cercetare, in masura in care ma preocupa, ca arheolog si profesor in domeniu, radacinile si motivatiile acestei directii de investigare, arheologia, devenita stiinta in Romania concomitent cu procesul analog european.
Urmarind acesti pasi, am constatat cu surprindere, cu putini ani in urma, ignorarea continutului unor discursuri notate si publicate de Dimitrie Sturdza. Or, este esential pentru intelegerea istoriei romanesti moderne in context balcanic si european sa se stie ce anume credeau despre ei insisi si despre natia romana oamenii politici ai vremii. In care sens, iata ce spunea Mihail Kogalniceanu (consemnat de D. Sturdza) in partea intai din volumul VI, unde erau inregistrate lucrarile Divanului ad hoc al Moldovei din 1857: "Natia este o creatie a lumii moderne; natia s-a facut si se face numai acolo unde este unitate...". O spunea un participant activ si direct la aceasta creatie (care, la randul ei, facea parte din concertul european contemporan), creatie gresit si excesiv transferata ulterior de o parte a istoriografiei romanesti si nu numai spre epoci revolute, care nu avusesera nicicum asemenea gand si cu atat mai putin constiinta. Marturie stau chiar spusele de atunci ale lui Kogalniceanu, foarte constient de ele, el insusi fiind martor si creator si, impreuna cu el, generatia sa.
In 1948, o hotarare a dictaturii comuniste interzicea, intre multe alte scrieri ale unor autori romani, 19 titluri din M. Kogalniceanu si sapte din Titu Maiorescu. Seria nu era prima si cuprindea aproape 8.500 de titluri. Era numita "Publicatii scoase din circulatie pana la 1 mai 1948" (adica, mai pe romaneste, care trebuiau sa dispara de sub ochii cititorilor pana la acea data). Un nou segment muzeistic, deschis in aceasta vara la Memorialul de la Sighet si recent evocat de d-na Ana Blandiana, cuprinde tocmai reluarea acestor informatii si a altora privind de fapt stergerea programata de memorie intreprinsa de comunismul romanesc aliniat celui sovietic. Un asemenea Muzeu viu inca lipseste tocmai din Capitala. El s-ar putea aduna, comprimat si expresiv, sub monumentul pentagonal care se voia al "eroului" din parcul Carol. Oricum, eroii Romaniei nu au ce cauta sub un asemenea simbol.
Revenind la cariera lui Dimitrie A.I. Sturdza, biografia citata mai sus consemneaza numirea sa ca ministru de mai multe ori intre 1866 si 1908 si ca prim-ministru in 1895-1896, 1897-1899, 1901-1904, 1907-1908. In 1871, a fost ales in Academia Romana si a fost multi ani secretar al acesteia. Este calitatea in care isi face aparitia mai intai in Jurnalul lui Netzhammer, care mentioneaza de la inceput primul lor contact dupa inscaunarea celui din urma.
Inca de la prima audienta la rege in calitatea sa de arhiepiscop, deja evocata mai inainte pentru data de 19 decembrie 1905, Carol I l-a intrebat, pe la mijlocul conversatiei, pe Netzhammer daca l-a intalnit pe "fostul prim-ministru Sturdza". Desigur, prelatul il cunostea, dar inca nu-l intalnise dupa preluarea functiei de arhiepiscop. Si comenteaza imediat in Jurnal: "Cu greu putea fi gasit in anturajul regelui un colaborator mai fidel si mai supus decat acest om de stat aflat deja la o varsta inaintata". Sturdza i-a facut arhiepiscopului, ca si alte personaltati, o vizita protocolara, la 31 decembrie 1905. Nici ceva mai tarziu, la 25 martie 1906, nu putea lipsi, chiar daca nu era fizic de fata, din conversatia regelui cu arhiepiscopul, la resedinta celui din urma. D. Sturdza il invitase pe Netzhammer sa se prezinte la presedintele Academiei Romane in legatura cu cedarea catre arhiepiscopie a tuturor publicatiilor acesteia, lucru infaptuit in scurta vreme. Cam tot atunci, acelasi Sturdza i-a daruit lui Netzhammer cele noua volume de documente aparute pana atunci (un ultim volum consistent de indici, al zecelea, li s-a adaugat in 1909), foarte pretioase si astazi, unde se gaseste si afirmatia lui Mihail Kogalniceanu citata mai sus. Era seria intitulata Acte si documente relative la istoria renascerii Romaniei, "in mare parte editate chiar de el", scrie Raymund Netzhammer in aceeasi zi de 25 martie 1906.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
