...Era 1 septembrie, 2004 – ziua in care am avut rara sansa de a participa la una din Audientele colective (daca nu chiar ultima, avand in vedere starea de sanatate a Sfantului Parinte) oferite din cand in cand de catre Papa Ioan Paul II grupurilor de pelerini anume veniti. In Marea Aula a Vaticanului – cu o scena imensa, pe fundalul careia troneaza o impresionanta lucrare de arta plastica de inspiratie religioasa – ne aflam cateva mii de credinciosi, sositi din toate colturile lumii (dupa ce, in prealabil, la mai multe porti severe ni se verificase invitatia speciala si trecusem printre niste aparate sofisticate menite sa depisteze orice… inadvertenta). Fiecare grup de pelerini ocupa o anumita parte a salii, fiind recunoscut dupa pancartele insotitoare. Se inaltau, fara stridente, imnuri religioase in mai toate limbile pamantului. O fanfara (a pelerinilor croati) lansa triluri desprinse parca dintr-un psalm biblic.
Deodata, tacere. Linistea cristalizeaza aerul. Un minut, doua, trei… Dintr-o latura a scenei, insotit de prelati si halebardieri elvetieni, luneca intr-o maretie umila Sfantul Parinte, in binecunoscutul scaun cu rotile. Este invesmantat in alb, iar auriul de pe mitra conica rezemata pe frunte ii confera o aura cereasca. Binecuvanteaza multimea cu gesturi largi, domoale. Ovatii, urari de sanatate, exuberanta. Si din nou liniste. Este momentul in care purtatorii de cuvant ai grupurilor de pelerini – de regula, prelati; dar si slujitori marunti cu credinta mare in Dumnezeu – rostesc cuvinte de omagiere, in numele credinciosilor din tarile pe care le reprezinta. Notez, in memorie: reprezentantii francezilor, englezilor, nemtilor, spaniolilor, cehilor, croatilor. Papa raspunde fiecaruia in limba sa, cu un cuvant de multumire si o binecuvantare. Dupa omagiul reprezentantului polonez, urmeaza grupul de pelerini romani, recunoscuti in sala dupa sutane si tricolorul ridicat deasupra capului. Sfantul Parinte rosteste in romaneste pontifica binecuvantare. Un puternic cantec de slava izbucneste din piepturile imbracate in straie preotesti. Papa saluta, in continuare, alte si alte grupuri. Un salut special este adresat tinerilor, „viitorul mai bun al planetei". Un cuvant de sprijin catre Dumnezeu este inaltat pentru cei doi ziaristi francezi luati ostateci in Irak. Se ovationeaza pentru pace.
…In ceea ce-i priveste pe romani la Vatican, povestea este putin mai lunga – si o descifrez cu ajutorul Prea Sfintitului Ioachim Bacauanu, Episcop Vicar de Roman, prezent la eveniment. Aflu astfel ca totul se datoreaza unui om de mare evlavie – pe care l-am cunoscut, fiind alaturi de romani, in pelerinaj – Padre Mario, calugar franciscan nascut la Roma, crescut in Ordinul Capucinilor, la Conventul San Lorenzo. Dupa 1990, Padre Mario – o personalitate in Statul Vatican – a fost trimis in misiune capucina in Romania, unde a organizat mai multe congregatii. Cea mai efervescenta, la Onesti, in care se si anevoieste bravul capucin, in varsta de peste 70 de ani. Prea Sfintitul Ioachim imi spune ca in Eparhia Romanului (de care apartine si orasul Onesti) 15% din credinciosi sunt romano-catolici, intre ei si ortodocsi existand o fertila conlucrare; un, cum il numeste Prea Sfintitul, „ecumenism practic local". Astfel, in pelerinaj se aflau 32 de preoti din Protopopiatul Onesti, condusi de protoiereul Constantin Alupei, care alcatuiesc Corala „Ierotheos" („Preotii lui Dumnezeu") dirijata de preotul Adrian Topa. Datorita excelentelor relatii ale lui Padre Mario, grupul de pelerini romani, avandu-l in frunte pe P. S. Ioachim Bacauanu, a fost primit de Cardinalul Casper, reprezentantul Vaticanului pentru relatiile interecumenice. Tot Excelentei Sale se datoreaza aprobarea ca preotii romani sa oficieze o Liturghie la mormantul Sfantului Petru, aflat in subsolul Catedralei ce-i poarta numele. Celor care au oficiat Sfanta Liturghie li s-a alaturat si Prea Cucernicul Parinte Nicolae State-Burlusi, din Episcopia Ramnicului, aflat la Roma intr-o misiune culturala. In acest context, invitarea la Audienta Papala devine cat se poate de fireasca. Iar cantarea de omagiere a Papei – un fragment dintr-un imn bisericesc bizantin – s-a constituit intr-un glas de ruga si intelegere izvorat din „Gradina Maicii Domnului", dupa cum a numit Sfantul Parinte Romania, cand a vizitat pentru prima oara o tara majoritar ortodoxa, aceasta fiind insasi tara noastra.
…Putini din cei prezenti – cateva zeci, din cele cateva mii – au avut posibilitatea sa treaca prin fata Sfantului Parinte si sa-i sarute mana. Alaturi de grupul de preoti romani nu mi s-a dat voie si mie de catre „cerberii" de la grilajul de patrundere in scena; nu eram imbracat in straie preotesti. Dar am vazut, din „stal", cum Papa s-a bucurat de darurile oferite: o icoana cu Maica Domnului si un covor (reprezentand „Gradina Maicii Domnului") – ambele executate manual de maicutele de la Manastirea Varatec.
Personal, m-am strecurat ceva mai tarziu, printre niste „laici" (dupa imbracaminte) polonezi, fata de care nu se manifesta o atat de dura verificare. In fata Sfantului Parinte am ingenuncheat si am lacrimat, cum o mai facusem o data, cu niste sute de ani in urma, cand, conform zicerii, aici sezum si plansum. I-am sarutat dreapta – si am simtit o adiere prin rarele mele fire de par; era aceeasi mana sfanta, care imi binecuvanta crestetul.
La iesirea din imensul asezamant papal, paseam luminat de aureola sfintei maini, ce-o simteam inca in jurul capului meu.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
