Auto

Semn bun din comerţul auto: înmatriculările de maşini noi au crescut cu 75% în iunie. Doar 6 din cele 40 de mărci auto mai sunt pe minus

Semn bun din comerţul auto: înmatriculările de maşini...

Autor: Bogdan Alecu

08.07.2014, 00:06 441
Înmatriculările de autoturisme noi au crescut în iunie cu 75% faţă de aceeaşi pe­rioadă a anului trecut, la aproape 7.000 de uni­tăţi, consemnând astfel cel mai ri­dicat nivel din ultimii doi ani, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). 
 
Ultima dată când s-a atins un volum ase­mă­nător a fost în iunie 2012, iar o creştere com­parabilă a pieţei auto nu a mai fost ra­portată din ianuarie 2012 (când piaţa a crescut cu 86%).
 
Din cele 40 de mărci auto comercializate pe piaţa locală, numai şase au înregistrat evoluţii negative. Cele mai mari au fost înre­gis­trate de branduri de volum, şi nu de cele premium sau de lux, cum se întâmpla în anii anteriori. Cea mai mare apreciere a vân­zărilor din iunie a fost punctată de Ford, care şi-a triplat numărul de maşini înmatriculate la peste 600 de unităţi. De asemenea, şi Dacia a urcat în topul creşterilor pe locul patru, cu un avans de 182% faţă de iunie 2013, la peste 2.500 de maşini. Singurul brand premium care se află în top creşteri este Lexus, care a urcat de la una la trei maşini.
 
Rezultatele înmatriculărilor din iunie vin după vânzări puternice în martie şi aprilie, când în ambele luni s-a depăşit pra­gul de 6.000 de maşini noi, în timp ce în ace­leaşi luni înmatriculările erau de sub 5.000 de unităţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO