„Demonstrăm că statul este şi investitor, şi protector al interesului general“, a explicat Macron. Statul va cheltui până la 1,23 miliarde de euro pe acţiunile Renault, care au crescut cu peste 40% de la începutul anului. Miza afacerii nu este naţionalizarea, pentru că acţiunile nou achiziţionate vor fi vândute după întâlnirea anuală a acţionarilor, ci păstrarea influenţei statului în acestă companiei în faţa ofensivei investitorilor activişti. „Ca fost bancher al Rothschild, Macron este un maestru al acestui fel de afaceri şi a descoperit că poate face aceasta fără niciun cost pentru stat. Sunt convins că şi-au pregătit deja planurile de ieşire“, apreciază Alexis Albert, analist la MainFirst Bank, citat de Bloomberg.
Operaţiunea este un semnal politic şi tactic, notează Le Monde. Statul vrea să aplice, într-una dintre companiile la care este încă acţionar, legea Florange, votată în martie 2014. În acest caz, guvernul vrea să se asigure că mecanismul votului dublu - care „premiază“ acţionarii de lungă durată -, prevăzut de legea Florange, va fi implementat la Renault. Fără intervenţia statului, punerea în practică a dispoziţiei ar fi fost împiedicată deoarece o majoritate de două treimi din acţionari s-a arătat anterior potrivnică.
Legea prevede că acţionarii care-şi păstrează titlurile timp de cel puţin doi ani sunt recompensaţi prin acordarea dreptului de vot dublu, cu excepţia cazului în care Adunarea Generală a Acţionarilor adoptă anularea dispoziţiei.
Pentru guvern, această dispoziţie vizează promovarea acţionariatului de lungă durată. „Cred cu tărie în acţionariatul pe termen lung“, spunea Macron pe
1 aprilie la o întâlnire cu directorii companiilor publice. „Nu pot accepta ca deţinători de capital public să fie avocaţii acţionariatului pe termen scurt“.
Când au examinat proiectul de lege, parlamentarii au aflat că 52,5% din comaniile cuprinse în indicele bursier parizian CAC 40 utilizează dreptul de vot dublu şi că dreptul de vot multiplu este posibil în 53% din ţările din UE.
Investitorii critică această reformă în primul rând pentru că este împotriva principiului „universal“ „o acţiune, un vot“. „Investitorii, în special cei anglo-saxoni, detestă tot ceea ce este potrivnic acestui principiu“, a explicat Bénédicte Hautefort, editor la Hebdo des AG. Critici spun că există şi alte moduri de a favoriza acţionariatul pe termen lung, precum facilităţi fiscale şi dividende mai mari pentru acţionarii care-şi păstrează titlurile mai mult de doi ani.
