Business Internaţional

Bursa de la New York a închis în scădere uşoară, deşi S&P va retrograda mai multe ţări din zona euro

Bursa de la New York a închis în scădere uşoară, deşi S&P va retrograda mai multe ţări din zona euro

Foto: AFP

Autor: Mediafax

14.01.2012, 00:09 226

Bursa din Statele Unite a închis în scădere cu până la 0,5% şedinţa de tranzacţionare de vineri şi în creştere săptămana, în pofida informaţiilor că agenţia Standard&Poor's va retrograda mai multe state europene, transmite Reuters.

Anunţul S&P este aşteptat după închiderea şedinţei din SUA.

Indicele industrial Dow Jones a pierdut 0,4%, Standard&Poor's 500 a coborât cu 0,49%, iar indicele compozit Nasdaq cu 0,51%.

Pe ansamblul săptămânii, indicele Dow Jones este în creştere cu 0,5%, S&P cu 0,9%, iar Nasdaq cu 1,4%.

Decizia a fost anticipată de investitori, după ce S&P a anunţat în decembrie că analizează pentru retrogradare 15 ţări din zona euro, iar impactul acesteia este inclus, cel puţin parţial, în cotaţiile actuale de pe burse.

Franţa, a doua mare economie din zona euro după Germania, a confirmat, vineri, înainte de anunţul S&P, că ţara a pierdut pentru prima dată ratingul "AAA" maxim posibil, fiind retrogradată la "AA+".

Calificativul Austriei a fost, de asemenea, revizuit în scădere, doar cu o treaptă, de la "AAA" la "AA+".

Pentru Italia, Spania şi Portugalia revizuirea negativă este de două trepte.

Astfel, Italia, a treia mare economie a zonei euro, va coborî de la "A" la "BBB+", iar Spania de la "AA-" la "A", au declarat surse pentru cotidianul Wall Street Journal.

Printre ţările retrogradate de S&P se numără şi Slovacia, a doua cea mai săracă ]ară din zona euro, scrie Bloomberg.

Potrivit AFP, patru state din zona euro, Germania, Olanda, Luxemburg şi Belgia, îşi vor păstra calificativele de la S&P. Germania, Olanda şi Luxemburg au calificativ maxim "AAA".

Agenţia S&P a pus sub supraveghere în decembrie, pentru o eventuală retrogradare, 15 state din zona euro. Dintre cei 17 membri ai zonei euro, doar Grecia şi Cipru nu au fost incluşi în avertismentul din decembrie.
Calificativul Ciprului nu a fost pus sub supraveghere în decembrie întrucât ratingul ţării se afla deja sub evaluare la S&P.

De asemenea, Grecia nu a fost luată în calcul pentru retrogradare, deoarece calificativul ţării se află în categoria "junk", la "CC".

La scurt timp după ce a pus sub supraveghere în decembrie cele 15 state, S&P a anunţat că analizează, pentru o posibilă retrogradare, calificativele "AAA" ale Facilităţii Europene de Stabilitate Financiară şi Uniunii Europene. S&P atribuie rating "AAA" Uniunii Europene încă din 1976.

Tot agenţia S&P a retrogradat în august şi Statele Unite, pentru prima dată în istorie, după ce neînţelegerile dintre politicienii americani au ameninţat să împingă ţara în incapacitate de plată. Ratingul SUA a fost coborât cu o treaptă, de la "AAA" la "AA+".

Retrogradarea Statelor Unite, cea mai mare economie a lumii, nu a avut însă efectul anticipat de analişti, iar costurile de împrumut ale SUA au coborât chiar la noi minime record. Din cauza inertitudinilor tot mai mari la nivel global, datoria SUA este considerată printre cele mai sigure plasamente.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO