Business Internaţional

CE anticipeaza o usoara incetinire a cresterii economice

12.10.2007, 19:31 16

Cresterea economica din zona euro va incetini usor in trimestrul al treilea al anului, de la nivelul anticipat in urma cu o luna, potrivit estimarilor Comisiei Europene.
Comisia estimeaza, pentru perioada iulie-septembrie, un avans economic cuprins intre 0,3%-0,7%, usor sub previziunea de 0,3%-0,8% publicata la inceputul lunii trecute.
Pentru trimestrul al patrulea, CE anticipeaza o crestere cuprinsa intre 0,3-0,7%, comparativ cu intervalul prognozat anterior, de 0,2-0,8%, astfel incat valoarea mediana este aceeasi, respectiv de 0,5%.
Pentru primul trimestru al anului viitor, Comisia a mentinut estimarea privind o crestere economica de 0,55%.
Presedintele Bancii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, a declarat ca ritmul de dezvoltare din zona euro, precum si la nivel mondial se mentine stabil in pofida instabilitatii din ultimele luni de pe pietele financiare. El a spus ca BCE mentine previziunile anterioare referitoare la perspectivele de dezvoltare a zonei euro, dar a avertizat in legatura cu pericolele asociate plasamentelor riscante de pe pietele valutare.
Presedintele BCE a refuzat sa comenteze pe marginea subiectelor care vor fi discutate saptamana viitoare la reuniunea G7, grupul celor mai dezvoltate sapte state ale lumii, de la Washington.
El a reiterat insa declaratiile anterioare ale G7, privind necesitatea mentinerii unui nivel ridicat al dolarului si de crestere a flexibilitatii cotatiilor unor monede ale statelor emergente, precum yuanul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO