Business Internaţional

Dijsselbloem: Zona euro va discuta cu FMI soluţii de reducere a poverii datoriilor Greciei

Dijsselbloem: Zona euro va discuta cu FMI soluţii de...

Autor: Anca Dumitrescu

13.10.2015, 00:00 168
Oficialii zonei euro vor discuta cu cei ai FMI desprte soluţiile de atenuare a poverii datoriilor Greciei, a declarat Jeroen Dijsselbloem, preşedintele Eurogroup, relatează Kathimerini. Dijsselbloem, participant la reuniunea anuală a FMI din Peru, a subliniat poziţia zonei euro potrivit căreia sustenabilitatea datoriilor Greciei trebuie evaluată în funcţie de costul anual al serviciului datoriilor şi nu ca valoare totală. „Abordarea noastră va fi de a vedea dacă Grecia îşi poate plăti datoriile, dacă poate suporta anual costul acestora. Dacă analizezi acest cost vezi că a scăzut foarte mult. Dobânzile au fost reduse cu diferite ocazii. Maturităţile sunt în prezent de 32,5 ani“, a declarat Dijsselbloem la CNBC. FMI nu s-a alăturat încă celui de-al treilea program de salvare a Greciei şi insistă că Atena are nevoie de o reducere substanţială a datoriilor. Cu toate acestea, Dijsselbloem pare încrezător că zona euro poate ajunge la un compromis cu FMI. „Povara anuală a datoriilor Greciei este foarte scăzută. Există câteva majorări pe care ar trebui să le tratăm. Cred că trebuie să convenim cu FMI cum să atenuăm şi mai mult acest cost“, a spus şeful Eurogroup.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO