Business Internaţional

Exporturile de petrol pun presiune pe preţurile ţiţeiului

Exporturile de petrol pun presiune pe preţurile ţiţeiului

Autor: Catalina Apostoiu

29.06.2017, 00:00 573
După o scurtă scădere a exporturilor de petrol saudite în aprilie şi mai, cifrele pentru iunie par să indice reluarea creşterii, potrivit datelor ClipperData, citate de CNBC. Aceasta ar putea anunţa probleme pentru piaţa petrolieră, dornică să vadă cum reducerile de producţie ale OPEC se traduc în mai puţini barili de petrol trimişi peste hotare. În decursul primelor şase luni de la acordul de reducere a producţiei de petrol, exporturile s-au menţinut destul de robuste. Vestea proastă este că la numai o lună după ce OPEC a convenit prelungirea acordului privitor la diminuarea producţiei până în martie, saudiţii şi alte ţări membre ale OPEC şi-au crescut din nou exporturile, potrivit datelor ClipperData. Exporturile se află în creştere şi în cazul Emiratelor Arabe Unite, Irakului şi Angolei, iar recentele majorări de producţie din Nigeria şi Libia, două membre ale OPEC scutite de reducerea producţiei, încep să se reflecte de asemenea în date. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO