Business Internaţional

Şomajul şi creditele au mai muşcat o treaptă din ratingul Spaniei acordat de S&P

Şomajul şi creditele au mai muşcat o treaptă din ratingul Spaniei acordat de S&P

Autor: Vlad Popescu

14.10.2011, 09:48 292

Standard & Poor's (S&P) a coborât vineri ratingul Spaniei cu o treaptă, de la "AA" la "AA-", din cauza şomajului ridicat, condiţiilor tot mai dificile de pe piaţa de credit şi gradului ridicat de îndatorare a sectorului privat, transmite Reuters.

Decizia agenţiei a determinat deprecierea monedei euro şi subliniază dificultăţile cu care se confruntă liderii europeni înaintea unui summit G20 care va avea ca principală temă de discuţie criza datoriilor de stat din zona euro.

Miniştrii Finanţelor şi guvernatorii băncilor centrale din Grupul celor mai mari 20 de economii ale lumii (G20) se vor întâlni vineri la Paris pentru a găsi o soluţie convingătoare la criză.

"În pofida semnelor de rezistenţă a performanţei economice în timpul acestui an, anticipăm riscuri tot mai mari pentru perspectivele de creştere ale Spaniei, din cauza şomajului ridicat, condiţiilor financiare tot mai dificile şi nivelului ridicat al datoriei sectorului privat, cât şi probabila încetinire economică a principalilor parteneri comerciali ai ţării", se arată într-un comunicat transmis de S&P.

De asemenea, agenţia notează "starea incompletă" a reformei pieţei de muncă şi probabilitatea unei noi deteriorări a activelor pentru băncile spaniole.

S&P a redus prognoza de creştere economică a Spaniei pentru anul viitor de la 1,5% la 1%.

Ratingul Spaniei a fost coborât şi de Fitch săptămâna trecută, care califică ţara tot la nivelul "AA-". Ca şi Fitch, S&P a sugerat că ar putea urma noi retrogradări pentru ţară, din cauza riscului ca cea de-a patra economie a zonei euro să intre în recesiune anul viitor, cu o posibilă contracţie de 0,5%.

"Am putea reduce din nou ratingul, în linie cu scenariul nostru pesimist care prevede contracţie economică anul viitor, devierea semnificativă a poziţiei fiscale a Spaniei faţă de ţintele bugetare ale guvernului sau noi întârzieri în privinţa reformelor destinate pieţei de muncă şi stimulării creşterii economice", avertizează S&P.

Moneda euro s-a depreciat uşor în Asia în urma retrogradării, la 1,3753 dolari, însă va înregistra cea mai abruptă creştere din ianuarie pe ansamblul acestei săptămâni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO