Companii

Abatoare, fabrici de lactate, unităţi de procesare pentru legume şi fructe, spaţii de depozitare pentru cereale sunt pe lista proiectelor care ar putea primi finanţări de 200 de milioane de euro

Abatoare, fabrici de lactate, unităţi de procesare...

Autor: Florentina Niţu

20.03.2024, 00:07 5768

Numai 15%, adică 70 din 430 de proiecte depuse, ar putea fi câştigătoare, conform calculelor ZF.

Investiţia într-un abator, o fabrică de lactate şi o fabrică de hra­nă pentru animale este printre proiectele cu cel mai mare punctaj estimat (auto­evaluare) din lista celor 428 de proiecte depuse pentru a accesa fonduri europene pe DR-22 „Investiţii în condiţionarea, depo­zitarea şi procesarea produselor agricole şi pomicole“. Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat ieri lista proiectelor depuse, care vor fi ulterior evaluate de specialiştii instituţiei. La prima vedere, numai 15%, adică 70, din proiecte ar putea fi câştigătoare, conform calculelor realizate de ZF.

Proiectul cu cel mai mare punctaj estimat (94 de puncte) este al Agrobim BM Cooperativa Agricolă, care îşi propune să înfiinţeze un abator în comuna Cerat, judeţul Dolj. Valoarea publică, nerambursa­bilă, este de 1 mil. euro şi reprezintă 65% din valoarea totală a investiţiei.

„Este vorba despre investiţia într-un abator mic pentru animalele din fermele proprii. Vrem să facem şi procesare de produse tradiţionale, toate ecologice”, a explicat pentru ZF Iulian Băcioiu, unul dintre membri cooperativei. Iulian Băcioiu deja are două produse certificate ecologic: grâu şi fân.

Sesiunea a fost deschisă în 20 decembrie 2023 şi până la epuizarea fondurilor alocate, în data de 5 februarie 2024, procesatorii au depus 428 cereri de finanţare care însumează 1,13 miliarde de euro, valoare de 538% mai mare decât alocarea stabilită, de 210 milioane de euro, au spus reprezentanţii AFIR. Această sesiune face parte din Planul Naţional Strategic 2023-2027.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO