Companii

În cursa către 100 de magazine, JYSK şi-a triplat profitul şi aproape şi-a dublat cifra de afaceri

Alexandru Bratu, country manager al JYSK pentru România

Alexandru Bratu, country manager al JYSK pentru România

Autor: Alina-Elena Vasiliu

30.06.2017, 00:05 807
Retailerul danez de mobilă JYSK şi-a majorat anul trecut cifra de afaceri cu 80%, până la 290,5 milioane de lei (64,5 milioane de euro), acesta fiind cel mai mare salt al businessului în ultimii ani. Profitul companiei s-a triplat în 2016, ajungând la un total de 40,5 milioane de lei (9 milioane de euro), potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe. Dacă în anii anteriori creşterile de la un an la altul erau mai mici de 60%, anul trecut a adus un record în evoluţia companiei, ale cărei afaceri au avut un salt de 81%. De asemenea, profitul se află la cea mai ridicată cotă de până acum, în condiţiile în care în 2011 şi 2012 compania a înregistrat pierderi şi a ajuns treptat pe profit. „Creşterea semnificativă a profi­tu­lui a venit atât ca urmare a creşterii ci­frei de afaceri a magazinelor existente, cât şi a deschiderii de noi magazine. Am încheiat anul 2015 cu 28 de ma­ga­zine JYSK în toată ţara, iar la finalul anului 2016 aveam 40 de magazine. De ase­menea, profitul net a crescut da­to­rita îmbunătăţirii condiţiilor externe - cos­tul materiilor prime, transportul ma­ritim, un curs stabil euro-dolar -, dar şi a condiţiilor interne - creşterea încre­derii clientului, stimularea consu­mu­lui“, spune Alexandru Bratu, country manager al JYSK pentru România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO