Eveniment

Criza externa incepe sa loveasca in cele mai mari businessuri din Romania

Criza externa incepe sa loveasca in cele mai mari businessuri din Romania
26.10.2008, 19:00 31

Automobile Dacia a anuntat masuri de reducere a productiei pentru a face fata crizei economice, in timp ce capitalizarea Petrom, cea mai mare companie din Romania, a scazut in ultima saptamana cu peste 25% la Bursa, ajungand la o capitalizare de 2,3 mld. euro.

Dacia, a treia companie privata din Romania, inchide uzina de la Mioveni timp de patru zile in perioada octombrie-noiembrie. Acesta este primul semnal puternic ca economia reala preia ajustarile determinate de turbulentele financiare internationale, care nu dau semne de temperare. Si producatorii de componente auto, industria care a schimbat vestul tarii in ultimii 10 ani prin investitii de sute de milioane de euro, sunt fortati sa reduca productia. Salariatii din cele trei fabrici ale Takata Petri, al treilea producator de componente auto, vor fi trimisi cate o zi acasa, fara plata.
In imobiliare, tranzactiile s-au prabusit in trimestrul al treilea, valoarea deal-urilor fiind de 140 mil. euro, mai putin de un sfert fata de aceeasi perioada din 2007, in timp ce la targurile de profil dezvoltatorii imobiliari nu mai reusesc sa incheie niciun contract de vanzare, iar numarul rezervarilor este extrem de redus.
Scaderea apetitului de consum se observa si in industria auto (un dealer Ford spune ca livreaza de patru ori mai putine masini pe zi fata de situatia din urma cu trei, patru luni), in electro retail, unde Depozitul de Calculatoare a inchis 12 magazine la mai putin de un an de la inaugurarea lor, dar si in retailul alimentar. Carrefour, cel mai mare operator de hipermarketuri, a inregistrat in trimestrul trei o crestere organica (cu acelasi numar de magazine) a vanzarilor de 5,6% fata de perioada similara din 2007, de doua ori mai redusa decat ritmul din al doilea trimestru.
Tot la capitolul consum, industria berii, una dintre cele mai dinamice din Romania, a pus deja o frana importanta bugetelor de publicitate, care au scazut de peste trei ori in luna septembrie a acestui an fata de aceeasi perioada din 2007.
Lista continua cu rezultatele in scadere (minus 8%) raportate in trimestrul trei de TAROM, cea mai mare companie de pe piata aeriana locala, care nu s-a mai confruntat in ultimii ani cu o reducere a numarului de pasageri.
Investitorii de la Bursa au trecut din nou printr-o noua saptamana de foc, in urma careia au contabilizat pierderi de aproape 20% pe indicele BET. Cei mai afectati au fost tot investitorii pe SIF-uri, care au pierdut in ultimele cinci sedinte de tranzactionare o treime din bani.
Cuvantul de ordine la nivelul intregii industrii este revizuirea bugetelor pe 2009 in timp ce declaratiile principalilor actori din farma, energie sau constructii sunt din ce in ce mai pesimiste. Reducerea consumului de carburanti din cauza scaderii puterii de cumparare este doar unul dintre efectele pe care le anticipeaza companiile petroliere locale in contextul prelungirii crizei pe pietele internationale.
In industria farmaceutica, deja lovita de criza din distributie (generata de nemodificarea pretului la medicamente), situatia internationala aduce revizuirea estimarilor de crestere pentru acest an pentru unii dintre jucatori, dar si bugete mai conservatoare, reduceri de personal si ale marjelor operationale in 2009.
 
Greva "voluntara" la Dacia
Constructorul Automobile Dacia va intrerupe activitatea uzinei din Mioveni pentru o perioada de patru zile pentru a adapta productia la cererea in scadere. In cele patru zile in care productia va fi sistata angajatii aferenti activitatii de productie vor primi liber. Reprezentantii Automobile Dacia au declarat ca in perioada specificata nu vor fi asamblate circa 5.200 de automobile, o valoare de peste 44 mil. euro, dar celelalte uzine de pe platforma Mioveni isi vor continua activitatea.
 
Dealer Ford: Livrarile au scazut dramatic
BDT Group, unul dintre cei mai mari dealeri Ford, si-a redus livrarile zilnice de la 40 de masini in urma cu cateva luni la 10 masini in contextul crizei economice. "In zilele in care a fost inchisa bursa, iar moneda europeana s-a apropiat de pragul de 4 lei, numarul livrarilor a scazut la aproape 10 masini pe zi, fata de 40 intr-o zi normala. Ulterior, cand leul si-a revenit, livrarile au intrat in normal", a spus Stefan Simion, director general BDT Group. Compania si-a redus tinta de vanzari pentru acest an cu 500 de unitati.
 
Falimente in constructii
Reducerea investitiilor imobiliare va genera falimente mai ales in randul companiilor care derulau doar constructii de cladiri, sectorul urmand sa devina dependent de investitiile in infrastructura, potrivit Patronatului Societatilor din Constructii (PSC). "In urmatoarea perioada vom asista la multe falimente, cele mai multe in randul companiilor mici si mijlocii, insa vor exista si falimente rasunatoare. Sunt deja cazuri de companii care si-au redus la jumatate numarul angajatilor", a declarat Razvan Niculescu-Aron, vicepresedintele PSC, fara a preciza numele acestor companii.
 
Inchideri de magazine in retail
Scaderea consumului si problemele aparute in livrarea unor proiecte imobiliare au determinat Flamingo, unul din cei mai mari retaileri de electronice, electrocasnice si produse IT&C, sa ia in calcul o revizuire a planurilor de extindere. Oficialii Flamingo spun ca se asteapta la o incetinire a consumului pentru cel putin prima jumatate lui 2009. Depozitul de Calculatoare, retailer de produse IT&C, a luat recent decizia de inchide 12 magazine noi, inaugurate in acest an, anticipand de asemenea o scadere a cererii.
 
Piata aeriana, cadere record
Cea mai mare companie locala de transport aerian, TAROM, a raportat o scadere de 8% in trimestrul trei, in timp ce piata aeriana europeana a inregistrat in septembrie cei mai slabi indicatori din ultimii 25 de ani. Scaderea de 4,8% a numarului de pasageri transportati in septembrie de companiile aeriene europene traditionale (in afara low-cost-urilor) se datoreaza crizei financiare, potrivit Asociatiei Europene a Transportatorilor Aerieni. Operatorii straini prezenti pe piata locala spun ca observa atent piata locala, care ar putea inregistra scaderi in urmatoarea perioada.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO