A început lupta la Fondul Proprietatea

13 feb 2012 Autor: Andrei Chirileasa

Georgia Palade van Dusen şi fratele său Philipe Palade, moşte­ni­torii industriaşului interbelic Nicolae Malaxa, care deţin peste 6,5% din acţiunile Fondului Proprietatea (FP), au solicitat con­vo­ca­rea adună­rii ge­nerale a acţio­narilor (AGA) în ve­derea revocării tu­turor mem­brilor din Comi­tetul Re­pre­zen­tan­ţilor şi a ale­ge­rii unor noi membri.

Solicitarea vine după ce Ministerul Fi­nanţelor şi-a epui­zat acţiunile la Fon­dul Proprie­tatea, iar re­stricţiile de vot apli­cate celorlalţi acţio­nari au fost eliminate. Sta­tul, care nu mai are acţiuni la fond, are în prezent trei reprezentanţi (din cinci) în organismul care supra­veghează administrarea FP de către gru­pul american Franklin Tem­pleton. Asta după ce Bogdan Dră­goi, preşedintele Co­mitetului Repre­zentanţilor, şi-a dat demisia ca urmare a numirii sale în funcţia de ministru de finanţe.

Moştenitorii lui Malaxa sunt printre cei mai mari acţionai ai FP şi încearcă să-şi numească un repre­zentant în con­ducere. Ei i-au susţinut pe ame­ri­ca­nii de la Franklin Tem­pleton pen­tru preluarea man­datului de la FP şi ulte­rior în AGA. Fondul de hed­ging ame­rican Elliott va în­cerca de ase­menea să-şi pla­seze oameni în co­mitet, după ce a ajuns să deţină 13,5% din FP. Com­ponenţa fi­nală a comitetului ar putea arăta care este ra­portul de forţe în prezent la FP.

Urmaşii lui Malaxa au mai cerut aprobarea în AGA a listării FP pe bursa din Varşovia, măsură propusă de Templeton încă de anul trecut.

Georgia Palade van Dusen, nepoata lui Nicolae Malaxa, este al treilea acţionar al FP, cu 6,36% din acţiuni, în valoare de 100 mil. euro. Urmaşii lui Malaxa, care locuiesc în SUA, se numără printre susţinătorii Franklin Templeton, administratorul fondului. Ei cer listarea FP la Varşovia.

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
Fondul Proprietatea
, bursă
, Malaxa

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine