Veştile au venit, în prima parte a zilei de marţi, una după alta. Dimineaţă, Statistica a făcut public al treilea comunicat (cel mai apropiat de datele finale) privind PIB-ul pe 2014. Al patrulea PIB anual cu semnul plus de după recesiunea din 2009-2010. Iar către prânz, Guvernul a anunţat „scăderea TVA la 9 la sută (de la 24 la sută – n.a) la toate produsele alimentare, la băuturile nealcoolice şi la serviciile de alimentaţie publică, începând de la 1 iunie 2015“. Aşadar, toate alimentele, nu doar cele de bază, toate produsele agroalimentare din România, toate băuturile nealcoolice vor avea o cotă de TVA de 9 la sută. Din 2011, avem parte de cifre cu plus în contul PIB-ului, de la un an la altul. Şi tot din 2011 am înţeles că mai avem nevoie de un întăritor: să fie stimulat consumul. Pentru că dacă populaţia nu consumă mai mult şi dacă în companii cifrele de afaceri nu cresc, va fi greu, va fi chiar imposibil să facem PIB nu numai adăugând cantităţi, ci şi valori calitative.
Ne găsim, astăzi, în faţa unui paradox. Aici, în România, unde din 2003 şi până în 2008 autorităţile au făcut eforturi disperate pentru a încetini cererea de consum, care devansase dramatic oferta internă de bunuri şi servicii, producând o explozie a deficitului de cont curent, vedem acum că e nevoie să cheltuim mai mult. La începutul crizei am făcut-o folosind… deficit bugetar. Dar nu mai merge. Consumul are nevoie acum de stimulente sănătoase, care să-i asigure sustenabilitatea.
Este cert că există prea puţine metode standard de stimulare a consumului. Remediile depind întotdeauna de cauzele şi de efectele fenomenului în cauză. Oricum, alternativele se învârt de cele mai multe ori în jurul găsirii unor noi surse de venituri. Medicamentele de acest fel nu sunt însă uşor de administrat. Mai ales că, de multe ori, au şi efecte negative asupra vieţii economice. Efecte pe care nu le-aş numi secundare, ci adverse. Dacă nu perverse, atunci când cresc veniturile fără să sporească munca.
În 2010, în plină criză, restrângerea cheltuielilor statului a împins lucrurile către un buget de austeritate, fiind reduse fondurile destinate protecţiei sociale, sănătăţii, culturii, învăţământului, chiar şi investiţiilor. Una dintre măsurile adoptate atunci – majorarea TVA – a acţionat paralizant asupra producţiei şi asupra muncii. Am scris cândva că o creştere cu cinci procente a Taxei pe Valoare Adăugată – de la 19 la 24 la sută – a făcut un mare rău populaţiei şi economiei. Din mai multe motive. Dar principalul motiv este riscul unui salt inflaţionist care s-a produs fără întârziere.
Sigur, inflaţia creştea atunci din mai multe motive. Erau cauze structurale din economia reală. Amintesc, în primul rând, arieratele, plăţile restante, deci, multe reprezentând datorii ale Guvernului, care formau o masă monetară surogat. Mai erau şi veniturile rupte de productivitate. Şi, desigur, costurile nerecunoscute de piaţă, pe care companiile încercau să le acopere cu preţuri în creştere. Plus corecţiile de preţuri. Într-un astfel de context, faptul că s-a umblat la TVA a făcut să vedem cum toate aceste rele fac explozie. Producând inflaţie.
Ce rău ne-a făcut umflarea TVA? A scumpit toate produsele. Pentru că nu i-am văzut nicăieri pe manageri repezindu-se să anunţe măsuri care să determine preluarea fără şocuri, în costuri, a noilor facturi scumpite cu un plus de TVA. Sau să vedem companiile mobilizând, în acest scop, echipe complexe de cercetare-proiectare, ori să alerteze departamentele de execuţie. Fiindcă nu suntem în Japonia ori în altă ţară cu comportament asemănător, unde nimeni, într-o companie, de la managerul general până la ultimul muncitor, n-ar fi avut linişte până când toate influenţele celor cinci procente în plus la TVA s-ar fi “topit” în costuri fără şocuri inflaţioniste.
TVA scade la alimente cu 15 puncte procentuale. Pe fondul creşterii PIB-ului şi al calmării inflaţiei până la un nivel la care nici nu visam cu câţiva ani în urmă: 0,4 la sută pe an. Fără acest context reducerea TVA nu era posibilă acum. Care vor fi efectele în piaţa de consum? Despre acest subiect – miercurea viitoare.
