Afaceri de la zero

Afaceri de la zero. Optimismul handmade. De ce a decis o tânără care a studiat biochimia să îşi pornească un business în industria artizanatului

30.09.2023, 19:14 Autor: Alina-Elena Vasiliu

Tot backgroundul în artă al Dianei Madoşa, o tânără de 25 de ani din Arad, erau, până de curând, cele două ore de ceramică şi patru ore de pictură urmate la Palatul Copiilor, în şcoala primară. A studiat Biochimia la Timişoara şi a mai făcut un master de Ecologie Sistemică şi Dezvoltare în Cluj-Napoca. Nimic nu a împiedicat-o însă să-şi înceapă propriul drum într-un domeniu creativ, aşa că astăzi, dincolo de industriile în care s-a format, învaţă ce înseamnă să lucreze artizanal, cu mâinile, în atelierul căruia i-a dat numele Sunny Side Co.

„Nu regret că am petrecut cinci ani învăţând despre toate formele de viaţă de pe Terra, despre ecosisteme naturale şi bioetică. Toate drumurile lăturalnice m-au adus aici, acum având un job în domeniul designului grafic şi o afacere creativă la început de drum”, povesteşte Diana. Sunny Side Co. a înflorit din dorinţa ei de a cunoaşte alţi oameni din comunitatea creativă, pasionaţi de handmade. Îşi dorea să împărtăşească cu cineva entuziasmul pentru micile obiecte făcute de mână, pentru modelaj, ceramică şi papetărie. În secret, îşi dorea de fapt să-şi transforme pagina de Pinterest în realitate. „La începutul lui 2023, am avut norocul să dau de Bianca de la Peaches & Papers pe Instagram, ea să fie din Arad şi să aibă nevoie de ajutor în perioada mărţişoarelor. Practic, am implorat-o să mă aleagă pe mine ca învăţăcel, ne-am văzut la o cafea, i-am făcut cadou o pereche de cercei în formă de floare şi mi-a zis că trebuie neapărat să-mi încep pagina de Instagram. Iar restul e istorie.”

Peaches & Papers este proiectul Biancăi Rad, o tânără de profesie web developer, care a devenit antreprenor tot din pasiune pentru universul handmade. De la un hobby, totul a devenit afacere, la fel ca în cazul Dianei Madoşa. „Am început cu zece pachete de lut polimeric (cadou de ziua mea), o maşină de paste de la Lidl şi un abonament de Adobe Illustrator. Aş spune că nu am avut o investiţie clară în minte. Voiam să creez piese de decor interior, dar am considerat că cerceii sunt un produs-deschizător de drumuri mai potrivit. Pe parcurs, am reinvestit tot ce am câştigat şi încă ceva, în materiale şi ustensile pentru o gamă mai mare de produse. Stickere, sacoşe de bumbac, semne de carte magnetice, sunt doar câteva din proiectele în care investesc”, spune Diana. Ideea micului magazin online s-a născut în toamna anului 2022 şi s-a concretizat la începutul acestui an. În atelierul ei din Arad, Diana lucrează de zor la cercei din lut polimeric, stickere holografice, oglinzi personalizate şi semne de carte magnetice, pe care le listează pe platforma Dichisar, un site propriu urmând să fie lansat în curând

. Atelierul este, de fapt, un birou lung cu spaţii de depozitare în stânga şi-n dreapta, dar mai ales dedesubt. Cele mai accesibile produse sunt cele de papetărie, care încep de la 8 lei. Produsele din categoria accesorii au preţuri care variază între 30 şi 60 de lei. Cei care cumpără sunt oameni care pun preţ pe obiectele handmade, care îşi doresc să susţină artiştii locali şi care vor ca lucrurile pe care le cumpără să-şi păstreze latura umană. „Cred că cel mai mult rezonez cu fete şi femei între 18-30 de ani, cărora le face ziua mai bună un obiect micuţ şi simpatic, fie că e un sticker, fie că e o pereche de cercei cu norişori. Stilul meu inspiră la voie bună, la visare, fiind presărat cu note subtile de umor specific gen Z.”

Diana spune că, de-a lungul acestor luni în care s-a ocupat în calitate de antreprenor de Sunny Side Co., a învăţat cât de important este să adune o comunitate cu valori asemănătoare în jurul brandului ei. Ca orice om la începutul unei experienţe noi, a avut nevoie de susţinere de la oamenii din jur. „Au fost momente când simţeam că poate nu-i va păsa nimănui de următoarea mea creaţie, aşa că de ce să mă mai chinui să-mi transform ideile în realitate? Dar apoi primeam un mesaj pe Instagram de la un om total necunoscut, care îmi spunea că abia aşteaptă să plaseze o comandă şi să continui ce fac, pentru că fac bine. A fost incredibil să văd că există oameni cu care nu am nicio legătură, care îşi doresc să mă susţină, să am succes şi să ajung tot mai departe.” În plus, a învăţat că lucrurile bune au nevoie de timp pentru a creşte. „E greu să nu te compari cu tot ce vezi pe internet, cu progresul altora.” Cel mai important proiect la care Diana a lucrat în 2023 a fost şi cel mai recent, o colaborare pentru colecţia de vară Peaches & Papers. Bianca Rad a ales mai mulţi artişti alături de care a creat o colecţie pe care a lansat-o în luna august, iar Diana a participat prin crearea unor perechi de cercei în culori de vară: galben solar, verde salvie, roz pudrat, albastru înnorat, mov liliac şi un nisipiu texturat cu particule de nisip vulcanic. Formele organice au fost inspirate de flori şi frunze, iar izul întregii colecţii duce cu gândul la ultimele zile însorite de vară, cele nu de mult apuse. „Pentru ce a mai rămas din 2023, îmi doresc să finalizez site-ul magazinului online. În acelaşi timp, am început să lucrez la idei pentru colecţia de toamnă şi iarnă.”   

Cele mai accesibile produse sunt cele de papetărie, care încep de la 8 lei. Produsele din categoria accesorii au preţuri care variază între 30 şi 60 de lei.

„Au fost momente când simţeam că poate nu-i va păsa nimănui de următoarea mea creaţie, aşa că de ce să mă mai chinui să-mi transform ideile în realitate? Dar apoi primeam un mesaj pe Instagram de la un om total necunoscut, care îmi spunea că abia aşteaptă să plaseze o comandă şi să continui ce fac, pentru că fac bine.”  Diana Madoşa, fondatoare Sunny Side Co.



Cinci idei de afaceri de la zero

Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

Avas Dresses – atelier de modă (Bucureşti)

Fondatori: Alexandru Manughevici şi prietena lui

Prezenţă: online


Zea et Sia – brand de bijuterii (Bucureşti)

Fondatoare: Oana Bîrsescu

Investiţie iniţială: 50.000 de euro

Prezenţă: online, pe site-ul propriu, pe Fashion Days şi eMag


Potcoava – centru de echitaţie (jud. Dâmboviţa)

Fondator: Ionuţ Popescu

Investiţii: 1,2 mil. euro

Cifră de afaceri în 2022: 3 mil. lei (600.000 de euro)

Prezenţă: Runcu, jud. Dâmboviţa


Lemniscus – atelier de pielărie (Suceava)

Fondator: Natanael Grămesc

Investiţie iniţială: 1.500-2.000 de euro

Prezenţă: online


Daring Trash – piese vestimentare cu design grafic (Cluj-Napoca)

Fondatoare: Ioana Boroş

Investiţie iniţială: 5.000 de euro

Prezenţă: online şi în magazinele AlbAlb şi Galeria Galateca din Bucureşti, Monoton din Timişoara şi Confident din Brăila



 

ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania