Afaceri de la zero

Afaceri de la Zero. Andreea Chiser, de profesie arhitect, a renunţat la proiectele de mii de metri pătraţi şi a intrat în lumea ceramicii cu Lutfain, un brand sub care a strâns circa 50 de creaţii proprii din lut şi prin care organizează ateliere pentru angajaţii din zona corporate

19.07.2023, 00:06 Autor: Alexandra Matei

Primele produse create sub brandul Lutfain au fost vazele, însă dorinţa antreprenoarei a fost de la început aceea de a lucra cu arhitecţi şi designeri, cărora să le furnizeze plăci ceramice custom made realizate manual În ultimii doi ani, ea a realizat 10.000 de plăci ceramice şi a avut peste 100 de oameni care i-au călcat pragul, fie virtual, fie fizic.

Andreea Chiser a lucrat timp de trei ani de zile ca arhitect, însă după ce a locuit doi ani în Cairo, unde şi-a descoperit pasiunea pentru lucrul în ceramică, s-a întors în România şi a pus bazele proiectului Lutfain, un brand sub care a strâns 50 de creaţii proprii din lut.

Prin intermediul aceluiaşi proiect, Andreea Chiser organizează inclusiv ateliere de creaţie pentru angajaţii marilor companii.

„Am lucrat trei ani ca arhitect, apoi am locuit doi ani în Cairo, unde am avut ocazia să îmi descopăr pasiunile şi să mi le dezvolt. Am descoperit acolo şi ceramica şi am făcut şi primele cursuri. M-am întors la finalul lui 2019 în ţară, iar în 2020 am hotărât să deschid atelierul, urmând ca la sfârşitul anului să ţin şi primele cursuri. Arhitectura şi lucrul în ceramică se împletesc foarte bine. În timpul facultăţii lucram cu diferite materiale, dar acum mă simt ca şi cum aş face şi schiţa, şi obiectul, şi macheta în acelaşi timp“, a spus antreprenoarea.

După întoarcerea din Cairo, proiectul Adreei Chiser a prins contur destul de repede - a înfiinţat firma, a cumpărat un cuptor pentru lut şi apoi a găsit un spaţiu potrivit. Investiţia inţială, îşi aminteşte ea, a fost de aproximativ 10.000 de euro, bani care au venit din economiile personale.

Atelierul Lutfain se află în Bucureşti şi, după cum spune fondatoarea, este un spaţiu suficient de încăpător pentru a putea primi şi alte persoane care sunt interesate să descopere mai multe despre lumea ceramicii.

„Ţin ateliere aproape în fiecare lună. Anul acesta mi-am propus ca o parte din ateliere să aibă invitaţi şi din alte domenii. Am avut până acum ateliere de print pe textil şi pe ceramică şi ateliere de terapie prin artă.“

La astfel de ateliere, menţionează ea, participă şi angajaţii din mediul corporate, iar pentru cei mai mulţi dintre ei lucrul în ceramică reprezintă un prilej de relaxare şi îi ajută să se concentreze asupra unui singur lucru.

Primele produse pe care Andreea Chiser le-a creat au fost vazele, însă dorinţa ei a fost de la început aceea de a lucra cu arhitecţi şi designeri cărora să le furnizeze plăci ceramice custom made realizate manual.

În prezent, ea colaborează cu câţiva arhitecţi şi designeri care vor să includă altfel de obiecte în proiectele lor, atât din zona rezidenţială, cât şi de zona HoReCa.

În magazinul online, toate cele 50 de produse listate îi aparţin fondatoarei. Bestseller-ul, subliniază ea, este suportul pentru beţişoare parfumate. În viitor, aceasta îşi doreşte să lanseze o platformă pentru toată ceramica funcţională contemporană.

„Plănuiesc să lansez platforma anul viitor şi poate în cinci ani va exista şi un spaţiu fizic. Avem o comunitate de ceramişti, dar cred că nu există suficiente evenimente care să ne reunească. Cred că ar fi în beneficiul tuturor să avem evenimente comune“, a detaliat ea.

Clienţii Lutfain se împart, în acest moment, în două categorii: designeri şi arhitecţi, care aduc aproximativ 60-70% din venituri şi clienţii individuali, care cumpără produsele, de regulă, pentru a le oferi cadou.

Produsele realizate de Andreea Chiser pot fi achiziţionate de pe site-ul propriu, dar şi de pe platformele Iarmaroc.com şi Dichisar.

„În ultimii doi ani, am realizat circa 10.000 de plăci ceramice făcute manual şi am avut peste 100 de oameni care mi-au călcat pragul, fie virtual, fie fizic“, a mai adăugat antreprenoarea.

În toamna acestui an, ea îşi propune să lanseze un catalog pentru a înslesni colaborarea cu arhitecţii şi să extindă producţia de plăci ceramice, păstrând însă componenta manuală. Totodată, aceasta plănuieşte să aducă alături de ea un nou angajat.

În domeniul ceramicii, spune ea, sunt provocatoare toate proiectele noi. Teoria este importantă, consideră aceasta, dar aici, mai mult decât în orice alt domeniu, este nevoie de practică.

În paralel, apar provocări la tot pasul şi în antreprenoriat, iar cele mai mari sunt faptul că mereu trebuie să te autodepăşeşti şi să lucrezi constant la dezvoltarea ta personală.

„Eu îmi doresc să fiu în casele oamenilor. Poţi să ajungi cu obiectele tale în lobby-ul unei clădiri mari, dar cred că cel mai mult aceste obiecte sunt apreciate de oamenii care le au în casă“, a mai spus ea.


ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania