Afaceri de la zero

Afaceri de la Zero. Stup Edition. Octavian Şerban duce mai departe un business moştenit din familie care pune la încercare sinceritatea oamenilor. „Cel mai greu e să găseşti clienţi, ei au impresia că pot afla orice prin intermediul poligrafului“

16.01.2024, 00:06 Autor: Miruna Diaconu

Aparatul măsoară bătăile inimii, ritmul respirator şi transpiraţia  Un astfel de test poate fi realizat doar cu întrebări care pot avea răspunsuri afirmative sau negative.

Octavian Şerban a moştenit businessul fondat în urmă cu 12 de ani de tatăl său numit Best Polygraph, care pune la încercare sinceritatea oamenilor. Cu toate că businessul are o experienţă de mai bine de un deceniu în piaţă, antreprenorul spune că este încă o provocare să găsească clienţi şi să îi facă să înţeleagă ce este un aparat poligraf şi care sunt limitările sale.

„Cel mai greu este să găseşti clienţi pentru că vin multe persoane care nu ştiu ce înseamnă testul poligraf, cred că pot afla răspunsul la orice întrebare, sub orice formă pusă. E o muncă destul de grea să îi faci să înţeleagă procesul. Nu este un aparat care citeşte gânduri, ci doar măsoară anumiţi parametri fiziologici pentru a determina dacă o persoană minte sau nu“, spune Octavian Şerban.

Tatăl său a fondat acest business în urmă cu mai bine de un deceniu, iar Octavian Şerban l-a preluat în 2021, însă pentru acest lucru a fost nevoit să urmeze facultatea de psihologie şi un curs special pentru poligraf. Aparatul măsoară bătăile inimii, ritmul respirator şi transpiraţia. Un astfel de test poate fi realizat doar cu întrebări care pot avea răspunsuri afirmative sau negative. Mai mult, pentru ca testul să fie cât mai concludent, antreprenorul face un interviu  cu cei care urmează să fie testaţi pentru a discuta toate posibilele variabile şi să identifice tiparul de persoană. Mulţi din cei care apelează la aparatul poligraf vor să testeze fidelitatea partenerilor. Procentul persoanelor fizice reprezintă circa 70% din business, iar restul veniturilor sunt asigurate de companiile care îşi testează angajaţii sau viitorii angajaţi.

„Îmi doresc să inversez ponderea dintre companii şi persoane fizice. Există o cerere tot mai mare din partea angajatorilor care înţeleg cât de mult îi ajută un astfel de test. Apelează la noi instituţii financiare sau companii care angajează agenţi de vânzări care lucrează cu valori mari“, explică el.

Pe lista provocărilor, el mai adaugă şi promovarea, de a se face cunoscut în piaţă. Pentru a creşte cererea, antreprenorul vrea să se promoveze mai mult în online astfel încât să ajungă la un public tot mai mare.

„Pentru 2024, plănuiesc să ajung la evenimente de HR, pentru că HR-ul este cel care recrutează şi are nevoie de serviciile noastre. Mă voi promova în cadrul acestor evenimente, unde sunt oameni care ar avea nevoie de acest serviciu“, precizează el.

Costul pentru un astfel de test de ridică la circa 900 de lei.

Un alt plan de dezvoltare este deschiderea unui punct de lucru în Iaşi, pentru a acoperi mai bine zona Moldovei.

„Sunt cereri din acea zonă, sună, sunt interesaţi, dar nu ajung în Bucureşti şi atunci m-am gândit că ar fi în regulă să mă duc eu câteva zile pe lună“, spune el.

Pe lângă promovare, anul acesta, antreprenorul îşi propune să cumpere un nou aparat poligraf care ar permite să extindă serviciile oferite, astfel încât testul să poată fi făcut şi de pe telefon.

Anul trecut, businessul a încheiat cu afaceri de 50.000 euro, însă antreprenorul speră să crească această veniturile în 2024.


ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania