Afaceri de la zero

Afaceri de la Zero. Stup edition. Simona şi Adrian Atinge şi-au concretizat pasiunea pentru plante într-o expoziţie cu terarii care a adunat 20.000 de vizitatori în doar şase luni. „Avem peste 45 de microclimate, am combinat tehnologia cu natura“

30.01.2024, 00:06 Autor: Miruna Diaconu

Primul business dezvoltat de cei doi antreprenori a pornit în urmă cu mai bine de zece ani, când au deschis un site cu aranjamente florale.

Simona şi Adrian Atinge au deschis expoziţia Reptiland din Bucureşti ca urmare a pasiunii lor pentru plante şi reptile. De la deschiderea expoziţiei din luna iunie a anului trecut şi până în prezent, peste 20.000 de vizitatori au trecut pragul Reptiland, iar cei doi antreprenori îşi doresc să crească acest număr în 2024. Reptiland include terarii cu circa 45 de microclimate unde se află plante naturale tropicale şi reptile.

Expoziţia a fost un pas firesc, spune Simona Atinge, în evoluţia businessului pe care cei doi l-au înfiinţat în urmă cu mai mulţi ani, care se ocupă de crearea terariilor pentru case, apartamente şi birouri, numit Touch Nature Design.

„Soţul meu este om de media, a lucrat aproape 20 de ani în cel mai mare trust de media, eu eram director de marketing într-o companie farmaceutică şi ne-am dorit foarte mult să ne facem un business al nostru. Ne-am dat seama că dacă vrem să facem un business trebuie să îl învăţăm şi să ştim cu ce se mănâncă, iar zona aceasta de artă florală l-a atras foarte mult pe soţul meu”, spune Simona Atinge. 

Au pornit cu un site de aranjamente florale în urmă cu mai bine de zece ani, însă, la acea vreme, comerţul online nu era foarte dezvoltat pe piaţa din România. Simona Atinge spune că au făcut foarte multe greşeli, însă lecţiile învăţate au rămas cu ei şi în businessul actual. „În primul business am investit 50.000 euro. Am făcut foarte multe lucruri aşa cum le-am văzut noi în companii, dar pentru o companie cum era a noastră, lucrurile nu se întâmplau aşa. Trebuia să o luăm cu paşi mici, cu răbdare, cu încercări, dar am învăţat, nu ne pare rău pentru că ne-au fost de foarte mare folos”, spune ea. 

După o analiză a pieţei, cei doi antreprenori au identificat oportunitatea de a crea terarii în interior. Exista multă cerere în această zonă, însă puţină ofertă şi puţini specialişti în domeniu.  Terariile create de cei doi antreprenori sunt complet automatizate, îmbinând astfel natura cu tehnologia.  „Terariile sunt complet automatizate, pot fi create în orice loc fără lumină naturală, iar clientul nu trebuie să facă nimic, doar să se bucure de plante“, explică Simona Atinge.

„Am creat microcliamte care sunt controlate, temperatura şi umiditatea sunt controlate şi plantele se dezvoltă.”

Cel mai mare terariu creat de cei doi are o dimensiune de 15 metri lungime. Terariile sunt personalizate în funcţie de designul şi spaţiul în care clienţii doresc să îl amplaseze.

Businessul cu terarii a pornit de la ideea de a crea astfel de decoruri în cadrul birourilor, însă cererea cea mai mare a venit din zona rezidenţială. Mulţi dintre clienţii Touch Nature Design provin Bucureşti, Mamaia, Constanţa, Buzău, Rădăuţi.

„Când am început businessul cu terarii, dorinţa noastră a fost să creăm aceste terarii de mari dimensiuni în birourile companiilor. Acum cinci ani piaţa de birouri se dezvolta foarte mult, a venit pandemia şi ne-a închis acest drum. A trebuit să ne reorientăm, am descoperit zona rezidenţială”, explică ea.

Deşi zona rezidenţială ocupă cel mai mult în portofoliul businessului, a început să existe cereri şi din partea corporate.

Ideea de a deschide o expoziţie cu microclimate a apărut încă din 2022, iar la jumătatea anului trecut, Reptiland a deschis uşile pentru vizitatori. De la deschidere şi până în prezent, peste 20.000 de persoane au vizitat Reptiland. În cadrul expoziţiei, Simona Atinge spune că sunt organizate diferite ateliere pentru a-i familiariza pe adulţi şi copii cu terarii şi reptile. Investiţia s-a ridicat la circa 1 milion euro, bani care au provenit din fonduri proprii şi din sprijinul unui investitor local.

„Avem o zonă rezervată pe care vrem să o dezvoltăm. Lucrăm la planul de dezvoltare, vrem să aducem şi alte specii de reptile, unele chiar au fost cerute de către vizitatori. Sunt foarte mulţi pasionaţi de climatele tropicale”, mai spune Simona Atinge.

Planurile celor doi antreprenori sunt de a mări numărul de vizitatori în 2024 şi să extindă actualele terarii. Mai mult, plănuiesc să mai deschidă două expoziţii pentru care se află deja în discuţii.


ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania