Analiză

Ca sa gasesti clienti, trebuie sa fii sigur ca te gasesc ei pe tine

30.06.2003, 00:00 246

Sintagma din titlul a fost dintotdeauna deviza motoarelor de cautare pe Internet, motoare care constituie, inca de la inceputul lumii virtuale, unelte importante pentru promovarea afacerilor online.Simpla realizare de catre o companie a unui site si promovarea lui neprofesionista nu poate aduce beneficii, in lipsa prezentei in motoarele de cautare. Explicatia e evidenta si simpla: aceia care nu cunosc adresa exacta a paginii de Internet nu au cum sa o gaseasca si, deci, cum sa devina clienti.
Acum, din cauza aparitiei a miliarde de siteuri, chiar si inscrierea gratuita in motoarele de cautare a devenit dificila pentru ca dureaza destul de mult. Dar lucrul cel mai important este ca a devenit totodata aproape inutila. Un pagina web noua va fi adaugata la coada listei de siteuri din acelasi domeniu. Iar cei care cauta ceva se opresc in general la primele 10 raspunsuri returnate de motor. In aceasta zona, a primelor 10 afisari, se da de fapt batalia cea mai mare intre siteuri.Pentru a rezolva situatia noilor veniti, dar mai ales pentru a-si rotunji cifra de afaceri, principalele motoare de cautare, precum Google sau Ask.com, au lansat servicii cu plata pentru clienti, care au astfel posibilitatea sa isi faca siteul cunoscut. Mai mult, au aparut numeroase companii specializate in publicitatea in motoare de cautare, precum Overture sau Inktomi (divizie a Yahoo). Serviciile de prezenta cu plata in motoarele de cautare au devenit o adevarata industrie care a generat anul trecut incasari la nivel mondial de 1,4 miliarde de dolari. Analistii se asteapta ca aceste sume sa sara la 7 miliarde de dolari pana in 2007, conform Bancorp Piper Jaffray. Desi in afara SUA motoarele de cautare nu realizeaza actualmente mai mult de 200 de milioane de dolari, pana in 2007 incasarile "offshore" vor ajunge la 2 miliarde $. 



Optimizarea, o solutie riscanta
Multe companii de publicitate online vand solutii de “optimizare” a siteurilor pentru prezenta gratuita in motoarele de cautare. Oferta pare interesanta, deoarece nu implica costuri mari, iar rezultatele sunt bune, pagina ajungand uneori intre primele rezultate date de motor la o anumita cautare. Reteta consta in anumite "trucuri" in realizarea paginii astfel incat sansele de a aparea in rezultatele cautarii sa creasca. Insa, in timp, optimizarea si-a pierdut credibilitatea din cauza aparitiei a numeroase probleme. Printre altele, si-au facut simtita prezenta companii-fantoma, care au confundat optimizarea cu frauda. Apeland la aceste servicii, unele companii au incalcat cu sau fara voie insasi regulamentul de inscriere in motorul de cautare, ajungand sa isi vada site-urile sterse de tot din listele motorului. Iar asta inseamna pentru afacerile online un singur lucru: falimentul."Pagina noastra era pe locul 4 in listele de rezultate afisate de Google la cautarea produsului nostru. Dupa ce siteul a fost sters, incasarile companiei au scazut cu 30%", a declarat Patrick Ahern, presedintele Data Recovery Group, companie ce ofera solutii IT. "Daca nu esti listat in Google, nici in indexul Yahoo nu apari. Este ingrozitor", a spus el.“Mai bine s-ar concentra asupra continutului siteului. Ei au optat insa pentru practici pe care noi nu le agream, cum ar fi adaugarea siteului in paginile de linkuri, ceea ce a atras excluderea din motor”, a  replicat un responsabil al Google.Specialistii descriu optimizarea si ca un proces prin care trebuie sa iti "alterezi" siteul pentru a raspunde cerintelor motoarelor. La acest sistem a apelat compania Aubuchon, un lant de magazine care vinde componente de computer. Conducerea companiei platea deja listarea site-ului pentru  4.000 de cuvinte-cheie, lucru ce i-a atras numerosi clienti. Insa seful a decis ca trebuie sa mearga mai departe, fara a plati si mai multe cuvinte-cheie. Astfel au apelat la firma de optimizare iProspect. Iar aceasta a indicat cum trebuie incluse produsele noi in pagini astfel incat sa fie gasite de motoarele de cautare. Rezultatul: in doua luni, volumul vanzarilor online s-a dublat.



Dai un ban, dar esti in fata
Motoarele mai ofera sistemul de listare cu plata Paid listing devenit popular prin Google si Yahoo. Serviciul este simplu: in momentul in care cineva cauta produsul pe Internet, undeva langa rezultatele generale ( si gratuite) apar si linkurile platite. Yahoo pune rezultatele platite chiar deasupra celor generale, asigurand astfel un trafic mai mare companiilor platitoare. Aceasta forma de publicitate a cunoscut un succes extraordinar in ultimii ani si tinde sa inlocuiasca treptat publicitatea prin bannere sau ferestre pop-up pe care tot mai multi utilizatori iritati o ignora.  Sistemul Paid listing are si el secretele sale. In general, companiile care se concureaza pe un anumit segment vor dori toate sa plaseze linkurile in pagina de rezultate la cautarea unui cuvant. Companiile care vand muzica online, de pilda, vor vrea sa aiba siteurile listate in pagina cu rezultatele cautarii pentru cuvantul "music". Google s-a descurcat si de aceasta data: le-a pus sa liciteze pentru pozitia superioara in randul rezultatelor, dupa principiul "Dai un ban, dar site-ul tau sta mai in fata". Fiind intr-o pozitie privilegiata, siteul castigator primeste majoritatea clickurilor vizitatorilor. Paid listings functioneaza atunci cand campania este facuta cu cap, spun expertii. Asa s-a intamplat si in cazul Austin Music Foundation, care cu o investitie de 20 de dolari pe luna, a reusit sa isi dubleze numarul de membri dupa numai 8 luni. Fundatia a platit pentru rezultate mai bune la cautarile facute dupa termeni precum "Texas music", Austin music" si "nonprofit music". Fiind popular, site-ul a urcat pe primul loc in paginile cu rezultate dupa aceste cautari. Iar numarul membrilor fundatiei a crescut de la 800 la 1.500 in prezent, fara alte campanii publicitare costisitoare. Interesant este faptul ca dintre vizitatorii atrasi aproximativ 6% au devenit membri, ceea ce este aproximativ dublu fata de rata de atractivitate a unei campanii publicitare prin posta clasica si cu mult mai mare fata de ratele obtinute de publicitatea online (0,1% la bannere si pop-uri si 0,01% la e-mail-uri spam).



... sau Paid Inclusion
Al alt sistem este cel de plata pentru includerea unor pagini individuale ale site-ului direct in baza de date a motorului de cautare (paid inclusion). In acest caz, utilizatorul online, cand cauta un produs sau serviciu, gaseste direct pagina specializata de pe siteul platitor, lucru ce aduce mai multi clienti si stimuleaza vanzarile. Sony, nefiind scutita de probleme financiare, a decis sa caute un mod ieftin si rapid de promovare a diviziei sale producatoare de compact-discuri, care ofera si alte servicii din acest domeniu. Sefa diviziei, Mary Beth Wells, a apelat la firma de publicitate online MoreVisibility.com si impreuna au decis sa mearga pe mana companiei specializate Inktomi, care a fost cumparata de Yahoo. Inktomi nu a lucrat cu Google, ci cu Ask Jeeves, LookSmart si Fast Search, urmatoarele motoare ca popularitate de pe Internet. Dupa prima luna, numarul de comenzi si cereri de informatii a crescut in medie de cinci ori. La fel, compania medicala Lippincott Williams&Wilkins a apelat la Paid inclusion pentru promovarea paginilor proprii, pentru ca numai cateva cuvinte cheie nu puteau descrie toate produsele firmei. Plata nu depaseste 20-40 de dolari pe an, in functie de numarul de pagini incluse, iar numarul vizitatorilor a crescut cu 15%.



Google, o solutie si pentru romani
In Romania nu exista decat un singur motor de cautare, GoFind.ro, aflat inca la inceput de drum. Majoritatea siteurilor care se prezinta drept motoare de cautare sunt de fapt cataloage de pagini, unde inregistrarea siteurilor se face manual, iar motorul nu cauta decat in propria baza de date. Pentru afacerile online din Romania, prezenta in Google si alte motoare de cautare straine este esentiala, a declarat pentru Ziarul Financiar Val Dragu, Internet marketing manager al Elite, firma specializata in servicii online care detine si siteul de publicitate ClickMedia.ro. Linkurile platite in aceste motoare, desi raman controversate, pot ajunge un instrument eficient de promovare a siteului de afaceri. Totusi, exista si reversul medaliei. “Publicul cunoscator identifica aceste linkuri platite cu reclama online, ajungand sa le trateze cu indiferenta”, explica Val Dragu. dan.dragomir@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO