Kenneth Rogoff, profesor de economie la Harvard University relansează dezbaterea asupra reducerii datoriilor statelor prin inflaţie, în două articole publicate în ultimele zile în cotidianul economic francez Les Echos şi în Liberation: "Pentru că datoria este problema numărul 1, numărul 2 şi numărul 3 a Statelor Unite ca şi a Europei, fiind obstacolul principal în calea creşterii economice, este nevoie de o inflaţie de 4-6% vreme de mai mulţi ani" pentru a reduce aceste datorii.
Această teză contrazice însă dogma băncilor centrale care îşi fixează ca ţinte să nu depăşească anumite limite ale inflaţiei. În aceeaşi vreme, teza ar putea fi seducătoare pentru unii, pentru că majorarea preţurilor ar creşte veniturile statelor prin impozitele indirecte, lucru ce le va permite să-şi ramburseze mai uşor împrumuturile.
Pe de altă parte, comentează astăzi Le Monde opiniile economistului american, câteva exemple arată cât de periculos şi dureros este fenomenul - şi cel mai cunoscut exemplu în istoria economiei este hiperinflaţia din Germania anilor 1921-1923. Dacă în 1918 un dolar era egal cu patru mărci, în 1923 un dolar însemna 4.200 mld. mărci. Germania şi-a plătit mai uşor datoriile de război, dar pe spinarea oamenilor.
Mai aproape de noi, hiperinflaţia fenomenală a destabilizat complet un stat ca Zimbabwe - oficial această ţară ar fi avut o inflaţie în 2008 de 231 de milioane la sută, în vreme ce alţi economişti vorbesc chiar de o inflaţie terifiantă de 80 de miliarde la sută pe lună. Mai multe milioane de oameni au părăsit ţara sufocaţi de situaţie.
Trebuie amintit că o inflaţie de 6,5% (14,6% la preţurile alimentare) pune pe gânduri autorităţile chineze din cauza tulburărilor pe care inevitabil le poate produce. Drept urmare, se întreabă Le Monde, cât de inteligentă ar fi o asemenea politică? Şi care vor fi câştigurile şi care pierderile?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
