Auto

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti anunţă: Numărul de pasageri pe aeroporturile Otopeni şi Băneasa, au bifat o creştere de 38% în primele 4 luni

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti anunţă:...

Autor: Cosmin Pirv

25.05.2023, 08:57 70

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a înregistrat, în primele patru luni ale anului 2023, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă şi pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa, un trafic aerian de 4.283.687 pasageri şi 37.888 de aterizări şi decolări.

Potrivit CNAB, numărul pasagerilor care au tranzitat aeroporturile din Bucureşti în primele patru luni ale acestui an a înregistrat o creşterede 38,7%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, creându-se astfel premisele atingerii pragului de 14 milioane de pasageri în întreg anul 2023.

Comparativ cu perioada similară din 2019, când aeroporturile Capitalei au înregistrat maximul istoric, în acest an se înregistrează o creştere cu 95.109 a pasagerilor pe cele două aeroporturi. De asemenea, pe aeroporturile Capitalei numărul mişcărilor de aeronave a ajuns la 37.888 în primele patru luni ale anului 2023, cu 11,8% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

„Având în vedere creşterea accelerată a numărului de pasageri, este posibil să apară, în anumite momente ale zilei, aglomerări pe fluxurile de plecări. Astfel, în vederea asigurării condiţiilor optime pentru îmbarcarea la timp în aeronavă, recomandăm pasagerilor să îşi ia măsurile necesare pentru a se prezenta din timp la aeroport, cu 3 ore înaintea decolării, şi să deţină toate documentele necesare, aşa cum le este solicitat de către compania aeriană transportatoare”, au transmis reprezentanţii CNAB.

Conform acestora, cele mai multe aeroporturi europene şi din întreaga lume se confruntă în perioada de vară cu o situaţie similară, evoluţia numărului de pasageri pe cele două aeroporturi ale Bucureştiului înscriindu-se în tendinţa generală înregistrată la nivel european.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO