Bănci și Asigurări

Agricultura şi industria, în topul finanţărilor bancare

Agricultura şi industria, în topul finanţărilor bancare

Autor: Anelis Baciu

10.09.2018, 00:07 440

♦ În pofida creşterii importante, afacerile din agricultură au atras doar 4,1% din totalul finanţărilor acordate de bănci.

Afacerile din agricultură şi industrie au atras cel mai mult atenţia bancherilor, cele două sectoare private înregistrând în luna iulie a acestui an cele mai bune ritmuri de creştere ale creditării în raport cu aceeaşi lună din 2017, potrivit datelor agregate de BNR.

Sectorul agricol conduce cu un avans al creditării de circa 10%, ceea ce a determinat o majorare a soldului finanţărilor de la 14 miliarde de lei în iulie 2017 la peste 15 miliarde de lei în iulie 2018.

Poziţionarea sectorului agricol pe primul loc în topul sectoarelor economice după avansul creditării nu este surprinzătoare, în ultimii doi ani agricultura fiind domeniul unde creşterea expunerii băncilor a fost cea mai ridicată. Creşterea mai rapidă a finanţărilor în agricultură decât în cazul altor sectoare este explicată în principal de volumul mic de la care s-a pornit. Astfel, în pofida creşterii importante, afacerile din agricultură au atras doar 4,1% din totalul finanţărilor acordate de bănci.

Pe de altă parte, industria - care a înregistrat a doua cea mai mare creştere a finanţărilor, de aproape 5% în luna iulie a acestui an – înregistrează al doilea cel mai mare sold al creditelor după sectorul serviciilor. Expunerea băncilor în afacerile din domeniul industriei ajungea la peste 68 miliarde de lei la finalul lunii iulie, adică aproape o cincime din valoarea totală a creditelor acordate companiilor şi populaţiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO