Bănci și Asigurări

Banca Romaneasca: Vom deveni mult mai selectivi in acordarea de finantari

Banca Romaneasca: Vom deveni mult mai selectivi in acordarea de finantari

Andreas Maragkoudakis, directorul general al Bancii Romanesti

13.10.2008, 19:00 37

Vin vremuri grele pentru economie, iar bancile care au avut o politica de risc relaxata vor avea dificultati, spune Andreas Maragkoudakis, directorul general al Bancii Romanesti, filiala locala a grupului elen NBG.

Desi banca inregistra in iunie o crestere anuala a creditelor cu 86%, Maragkoudakis spune ca a avut un apetit de risc limitat, selectandu-si cu atentie clientii.
Banca Romaneasca avea in iunie credite de 1,95 miliarde de euro (pe fondul unei dublari a finatarilor pe zona corporate), potrivit datelor pubicate de NBG la Atena. Depozitele au urcat mult mai incet, cu 17%, pana la 679 de milioane de euro.
"Nu vom opri creditarea, ne vom respecta angajamentele fata de clientii existenti. Vom fi insa mult mai selectivi la atragerea de clienti noi. Si costurile creditelor vor creste mult, pentru ca pe piata interbancara dobanzile au urcat puternic, iar o transmitere a acestei scumpiri nu poate fi evitata", anticipeaza Maragkoudakis intr-un interviu acordat ZF. El nu a precizat insa care va fi amplitudinea scumpirii la credite si nici nu a oferit o cuantificare pentru gradul sporit de selectivitate. Indicatorul EURIBOR pentru o luna, care reflecta costul la care bancile isi acorda imprumuturi intre ele in zona euro, a urcat cu circa un punct procentual de la inceputul anului, pana la 5,2% pe an.
Seful Bancii Romanesti noteaza ca NBG are o pozitie confortabila la nivel de grup, astfel ca ar putea sa isi sustina subsidiarele in cazul in care ar aparea tensiuni. Potrivit datelor publicate de NBG in iunie, solvabilitatea in functie de capitalurile de rang intai este de 9,9%, iar raportul credite/depozite ramane la 94%.
"Petrecerea s-a sfarsit. Cei care s-au concentrat pe castigarea de cota de piata vor fi penalizati", anticipeaza Maragkoudakis, asteptandu-se la o incetinire semnificativa a vitezei de crestere a activelor in sistem.
El afirma ca la nivelul Bancii Romanesti calitatea portofoliului de finantari este confortabila. Pe zona de corporate ponderea creditelor neperformante (care inregistreaza intarzieri la plata ratelor mai mari de 90 de zile) este de numai 0,18%.
In portofoliul de retail, creditele neperformante au o pondere de 1,6%.
Maragkoudakis spune ca deocamdata Banca Romaneasca este peste plan la profit, insa bugetul pentru anul viitor este inca "deschis", urmand sa fie modificat in functie de evolutiile de pe pietele financiare.
Radu Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor, si Gerald Schreiner, seful Volksbank, au aratat recent ca se asteapta la o crestere a ponderii creditelor neperformante, mai ales in cadrul portofoliilor de finantari in valuta, in conditiile in care clientii vor resimti socul deprecierii cursului cumulat cu o crestere a dobanzilor.
 
Normele noi vor incetini businessul pe retail
 
Banca Romaneasca asteapta in zilele urmatoare avizul BNR pentru normele revizuite de creditare a persoanelor fizice. "Calculele pe care le-am derulat arata ca circa 30% din clienti nu se vor mai califica in noile conditii de creditare", spune Maragkoudakis. Acest calcul nu ia insa in considerare si impactul majorarii dobanzilor sau al cursului. Fara sa ofere mai multe detalii, el a aratat ca impactul se va resimti atat pe finantarile cu garantii imobiliare, cat si la cele de consum. Totodata, creditarea in valuta va fi diminuata. Oficialii UniCredit Tiriac Bank, care a primit deja avizul BNR pentru normele revizuite, au aratat ca impactul asupra dezvoltarii afacerilor va fi moderat, in conditiile in care aplicau deja reglementari conservatoare. Seful Bancii Romanesti apreciaza acum ca BNR a luat din timp masuri pentru a feri creditorii locali de probleme. De altfel, majoritatea bancherilor spun acum ca aplicarea unor masuri mai restrictive la creditarea persoanelor fizice era necesara, pentru ca produsele dezvoltate sub presiunea concurentei devenisera deja periculoase.
 
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO