Bănci și Asigurări

Barclays: Uitaţi leul, banca centrală se va opune aprecierii

11.07.2010, 23:27 30

Leul a fost ajutat de eliberarea celei de-a cincea tranşe dinîmprumutul de la Fondul Monetar Internaţional, iar riscurile suntmai mici, însă potenţialul său de apreciere este limitat chiar deBNR, notează analiştii Barclays Capital, una dintre cele mai maribănci de investiţii europene, care le recomandă investitorilor săse orienteze spre alte valute.
"Scăderea primei de risc este contrabalansată, în opinia noastră,de riscul ca autoritatea monetară - atentă şi la revenireaeconomiei - să dorească să menţină leul ieftin", afirmă analiştiiBarclays, recomandând o poziţie "neutră" faţă de leu. Industriaeste singurul motor al economiei care continuă să tragă pentrucreştere, însă ea răspunde în mare parte cererii externe, în timpce consumul intern rămâne foarte slab. Comerţul şi construcţiile nureuşesc încă să se stabilizeze, înregistrând scăderi faţă denivelurile consemnate în 2009, când deja se ajustaserădramatic.
Barclays reaminteşte că eliberarea celei de-a cincea tranşe dinîmprumutul de la FMI, de 913 milioane de euro, va facilitafinanţarea deficitelor bugetar şi de cont curent şi ar putea chiarsă atragă noi fluxuri de capitaluri private. Pe de altă parte,Guvernul a fost nevoit să aplice măsuri dure de ajustare fiscalăpentru a obţine banii de la FMI, iar tăierile de cheltuielicomplică revenirea economiei.
Prognoza Barclays arată că euro va urca din nou spre 4,3 lei înorizontul următoarelor trei luni, după care îşi va reveni uşor,urmând să coboare la 4,25 lei, în vara lui 2011.
Analiştii Barclays au aceeaşi recomandare de poziţie "neutră" şifaţă de forintul maghiar, zlotul polonez sau coroana cehă, notândcă evoluţia lor depinde în mare parte de sentimentul investitorilorinternaţionali, în timp ce indicatorii fundamentali interni sunt încel mai bun caz benigni.
Paradoxal, englezii sunt mai optimişti în privinţa leului decâtmulţi dintre analiştii locali, care văd euro urcând peste nivelulde 4,3 lei în următoarele 12 luni. Spre exemplu, analiştii de laBucureşti ai ING Bank consideră că BNR intenţionează să traseze unnou culoar pentru curs, între 4,2 şi 4,4 lei pentru un euro, uşormai sus faţă de vechiul culoar 4,1 - 4,3 lei/euro.
Barclays a anticipat corect la sfârşitul anului trecut că leul aveapotenţial de apreciere, datorită atractivităţii mari a titlurilorde stat româneşti, care ofereau la acel moment randamente relativridicate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO