Bănci și Asigurări

BNG confirma ca este interesata de Banca Romaneasca

04.03.2003, 00:00 45

Banca Nationala a Greciei a confirmat la sfarsitul saptamanii trecute, pentru prima data oficial, ca este in negocieri pentru preluarea unui pachet din actiunile Bancii Romanesti ca parte a strategiei sale de a se extinde in zona Balcanilor.
"Suntem in negocieri cu Banca Romaneasca, care are in prezent o retea teritoriala de 26 de sucursale", a declarat vicepresedintele Bancii Nationale a Greciei, Apostolos Tamvakakis. 
Acesta ar fi primul anunt oficial pe care grecii de la Banca Nationala a Greciei il fac pe marginea unei posibile achizitii a pachetului de 75% din Banca Romaneasca, chiar daca pe piata de la Bucuresti au existat inca de anul trecut informatii despre intentia grecilor.
Tamvakakis a mai spus ca se intentioneaza ca in doi ani reteaua teritoriala de pe piata bancara romaneasca sa ajunga la 40 de sucursale.
Banca Nationala a Greciei este prezenta pe piata romaneasca din 1996, printr-o singura sucursala, dar pana in prezent nu "a lucrat" deloc la strategia sa de extindere. De-a lungul timpului au existat totusi, potrivit informatiilor de pe piata bancara, diverse tentative de a prelua si alte banci - cum ar fi Banca triac sau la un moment dat Banca Comerciala Romana - dar pana acum nimic nu s-a concretizat.
Fondul Romano-American de Investitii (FRAI) a anuntat, mai serios, in prima parte a acestui an ca intentioneaza sa iasa din afacerea Banca Romaneasca prin vanzarea pachetului de peste 75% din actiuni pe care il detine.
Asupra acestei tranzactii pluteste insa misterul, si asta in contextul in care acum doua-trei saptamani au mai aparut informatii potrivit carora si banca ungara OTP ar fi interesata de acest pachet. Totusi, intre timp se pare ca ungurii s-au razgandit.
Indiferent de ce schimbari vor surveni in structura actionariatului Banca Romaneasca a anuntat, prin vocea presedintelui, ca anul acestea se va continua politica de dezvoltare a activitatii bancare. Se are in vedere intrarea pe piata cardurilor de credit, atragerea de noi surse de finantare externa, extinderea canalelor de distributie a produselor si serviciilor prin Internet-banking si mobile-banking, precum si dezvoltarea in continuare a retelei teritoriale prin extindere si modernizare.
Anul trecut profitul brut raportat de Banca Romaneasca a fost de 204 miliarde lei (peste 6 mil.$), in crestere, in termeni nominali, cu aproape 57% comparativ cu anul anterior. In 2001 banca a obtinut un profit brut de 129,2 miliarde de lei (4 mil. $).
Activele bancii au ajuns la aproape 4.600 miliarde de lei, iar capitalul social a  fost dublat in 2002, fiind in prezent de 345 miliarde de lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO