Bănci și Asigurări

BNR si-a indeplinit obiectivul de rezerva

22.05.2001, 00:00 13



Banca Nationala a Romaniei (BNR) si-ar putea realizat obiectivul pe acest an de crestere al rezervei valutare cu 500 milioane de dolari la sfarsitul lunii.

In functie de deciziile privind politicile monetare si valutare aplicate de BNR in continuare, ca de altfel si in functie de perspectivele economice si politice este posibil ca acest indicator sa se ajusteze, a declarat ieri Cristian Popa,.viceguvernator al Bancii Nationale.

"Cresterea rezervei valutare va depasi, la sfarsitul lunii, programul de 500 milioane de dolari, si s-ar putea ca in Consiliul de Administratie al BNR sa se hotarasca fixarea unei noi tinte de crestere, in functie de perspectivele economice si politice care vor fi adoptate", a spus Popa.

De la inceputul anului, banca centrala a fost cumparator net de valuta de pe piata valutara interbancara, numai in primele patru luni reusind sa stranga aproape 400 milioane de dolari. Potrivit, datelor preliminare ale BNR, si in primele doua saptamani banca nationala a fost cumparator net de valuta.

Rezerva valutara a BNR a atins la sfarsitul lunii aprilie 2,88 miliarde de dolari, in crestere cu 390 milioane de dolari fata de sfarsitul anului trecut, cand se situa la 2,49 miliarde de dolari. In anul 2000, rezerva valutara a BNR a crescut cu 951 milioane dolari.

Potrivit viceguvernatorului BNR, Romania isi poate permite o indatorare mult mai mare, in perioada urmatoare avandu-se in vedere cresterea cu 30% a datorie externe, pana la 12 miliarde de dolari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO