Bănci și Asigurări

Cum s-au corectat rezultatele băncilor pe 2013 de s-a ajuns la scăderea profitului de 10 ori

Cum s-au corectat rezultatele băncilor pe 2013 de s-a...

Autor: Razvan Voican

30.06.2014, 19:00 760

Un grup de 17 bănci a închis anul trecut cu pierderi, însă rezultatul iniţial cumulat de 1,55 mld. lei a fost până la urmă mai mare, respectiv de 1,94 mld. lei, în urma revizuirii unor cifre.

De cealaltă parte, restul de 23 de bănci au avut profit net, însă şi în acest caz rezultatul final a fost uşor ajustat, de la 2,05 mld. lei la 1,99 mld. lei.

Aşadar numărul băncilor cu pierderi nu a crescut, dar pierderile finale au fost mai mari, în timp ce pe segmentul cu profit au avut loc una sau mai multe diminuări uşoare.

Cam aşa s-a ajuns la o revizuire neobişnuită a rezultatului financiar al sistemului bancar pe anul trecut, de la 498 mil. lei la numai 48,6 mil. lei, adică la limita intrării în teritoriul negativ pentru al patrulea an la rând.

Situaţia financiară a multor bănci s-a deteriorat puternic în trimestrul al patrulea, ajungându-se la nivelul sistemului de la un profit net pe nouă luni de 1,5 mld. lei la rezultatul final de 48,6 mil. lei. Reducerea drastică a câştigurilor a fost antrenată de presiunile făcute de BNR pentru derularea unui proces amplu de reclasificare a unor credite restructurate pe care banca centrală nu le recunoştea drept viabile având în vedere comportamentul debitorilor, proces care a însemnat noi cheltuieli cu provizioanele.

Rămâne de văzut dacă băncile vor reuşi să-şi reducă suficient cheltuielile cu provizioanele anul acesta, în contextul cerinţelor de provizionare care pot apărea în urma aplicării planului BNR de curăţare a sistemului de creditele neperformante.

Realizarea de profit ar putea fi crucială pentru bănci ai căror acţionari sunt reticenţi în a aduce capital nou şi care ar trebui să se bazeze pe reinvestirea profitului pentru consolidarea capitalului.

 
GERARD BAKER la Gala ZF 2024 (Editor global, The Wall Street Journal)
Cele mai citite ştiri