Bănci și Asigurări

Cursul sare si de 20.600 lei/$

26.05.2000, 00:00 13



Deprecierea monedei nationale in raport cu dolarul a continuat si ieri, pe o piata valutara interbancara destul de linistita, cotatiile depasind fara probleme si pragul de 20.600 lei/dolar.

"A fost o sedinta pe parcursul careia cotatiile au flucutuat destul de mult. Dupa ce in prima parte a zilei, pe fondul unor ordine de vanzare lansate in piata de catre o banca mare de stat, cotatiile au scazut pana sub 20.600 lei/dolar, in a doua parte acestea au revenit la niveluri peste acest prag", a comentat un dealer. El a adaugat ca in prima parte a sedintei probabil ca banca respectiva a fost nevoita "sa-si descarce pozitiile pentru ca depasea probabil limita de disponibilitati impusa de BNR, de 10% din fondurile proprii". Cursul de referinta comunicat de Banca Nationala a Romanie a fost stabilit la 20.601 lei/dolar, in crestere cu 41 lei fata de sedinta precedenta, deprecierea ajungand de la inceputul anului si pan aan prezent ajungand la 12,85%

In raport cu celelalte doua valute importante in schimburile comerciale ale Romaniei, marca germana si moneda unica europeana, leul s-a apreciat si ieri. Astfel, cursul leu/marca a scazut de la 9.569 lei/marca - cursul valabil ieri, la 9.511 lei/marca cursul valabil astazi, in timp ce euro poate fi schimbat astazi pentru 18.601 lei, fata de 18.715 lei in urma cu o zi.

"Era normal ca astazi (ieri-n.r) cursul de schimb sa creasca mai mult pentru ca scadenta la tranzactiile de astazi este tocmai marti, pentru ca luni este America inchisa si bancile corespondente nu lucreaza", a mai adaugat un alt operator.

Pe piata valutara interbancara sedinta a inceput cu cotatii de 20.610/20.620 lei/dolar , pentru ca apoi sa inceapa sa scada treptat pana la 20.605/20.615 lei/dolar, apoi pana la 20.600/20.610 lei/dolar si in finalul scaderilor s-a atins un minim de 20.593/20.598 lei/dolar. Dupa anuntarea cursului oficial de catre banca centrala piata a inceput sa creasca usor si la inchidere cotatiile erau de 20.605/20.610 lei/dolar.

La casele de schimb dolarul putea fi cumparat ieri cu 20.650 - 20.750 lei, in timp ce la vanzare operatorii acestei piete afisau cotatii cuprinse intre 20.740 lei/dolar si 20.770 lei/dolar.

"Daca am fi avut dolari am fi vandut cantitati insemnate. Nu neg ca am si cumparat dar a mers foarte bine la vanzare", a comentat un operator de la o casa de schimb.

Pe piata monetara interbancara ratele dobanzilor pe termen scurt au fost stabile ieri in jurul nivelului de 33/36% pentru overnight si 35/40 la o saptamana.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO