Bănci și Asigurări

Directorul general al Uniqa Asigurări, înlocuit cu un director din Uniqa International

Autor: Dumitrache Adrian

25.10.2010, 16:13 138

Conducerea directoratului Uniqa Asigurări va fi preluată deOliviu Gabriel Stoica, care o va înlocui pe Ileana Horvath, dacăacesta va fi confirmat în funcţie de Comisia de Supraveghere aAsigurărilor (CSA), potrivit unui mesaj intern transmisangajaţilor, obţinut de Mediafax Business.

"Dorim să mulţumim doamnei Horvath pentru contribuţia dumneaeiîn poziţia de preşedinte al directoratului Uniqa Asigurări şi să-idorim success în noile sale responsabilităţi. Consiliul deSupraveghere l-a desemnat pe Oliviu Gabriel Stoica pentru poziţiade preşedinte al directoratului Uniqa Asigurări, urmând să seprimească confirmarea din partea CSA", se arată în mesaj.

Contactaţi de Mediafax, reprezentanţii Uniqa Asigurări auconfirmat că Oliviu Gabriel Stoica, în prezent director regional laUniqa International, a fost propus de Consiliul de Supravegherepentru poziţia de şef al directoratului.

"Propunerea de numire se află în prezent la CSA, pentruaprobare, motiv pentru care compania nu a publicat informaţii înacest sens. Potrivit legislaţiei, până la momentul aprobării deCSA, conducerea Uniqa Asigurări funcţionează în formula actuală",au mai spus reprezentanţii companiei.

Horvath, 48 de ani, a preluat conducerea Uniqa Asigurări îndecembrie 2008, mandatul urmând să expire în decembrie 2011,potrivit datelor de la Registrul Comerţului. Citiţi mai multe pewww.mediafax.biz.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO