Bănci și Asigurări

Isarescu: 1 iulie va fi o zi obisnuita. Bancomatele si sistemul de plati prin carduri vor functiona

17.06.2005, 18:18 43

Campania de informare privind denominarea leului va continua påna la sfårsitul lui 2006, a declarat intr-un interviu guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.

Potrivit lui Isarescu, BNR a ales o campanie "care sa nu agreseze publicul", urmarind in principal informarea eficienta asupra schimbarilor.

In opinia guvernatorului bancii centrale, campania de promovare si-a atins scopul, informatiile privind taierea celor patru zerouri din valoarea actuala a leului ajungånd in toate zonele tarii.

Prezentam interviul acordat de guvernatorul BNR agentiei de presa Mediafax.



La 1 iulie, leul nou va circula deja. Vor fi probleme, sunt intårzieri in aplicarea Legii denominarii?



Mugur Isarescu: Suntem in grafic si nu avem intårzieri. Desi legea ne-a acordat un timp relativ scurt, mai putin de un an, pregatirile au mers in cadenta necesara. Acum o saptamåna, la Banca Nationala, intr-o reuniune de lucru, am facut o analiza detaliata a masurilor intreprinse pentru punerea in aplicare a Legii denominarii monedei nationale. Au prezentat rapoarte toate departamentele din BNR care au in raspundere directa urgentele: tiparirea bancnotelor si baterea monedelor, reglementarea operatiunilor bancare, implementarea sistemului electronic de plati, campania de informare a publicului. La aceasta reuniune de lucru au participat presedintii comisiilor de buget, finante, banci din Senat si din Camera Deputatilor, reprezentanti ai conducerilor Ministerului Finantelor Publice si ai Ministerului Administratiei si Internelor, ai Consiliului de Administratie al Asociatiei Romåne a Bancilor si ai marilor lanturi de magazine. Concluzia a fost ca atåt prevederile Legii denominarii, cåt si termenele din programele stabilite sunt riguros respectate. La aceste rezultate bune au contribuit si institutii ale statului implicate in procesul trecerii la leul nou, cu care colaboram stråns, in primul rånd, Ministerul Finantelor Publice si Ministerul Administratiei si Internelor. Totodata, Banca Nationala a primit un sprijin substantial de la Asociatia Romåna a Bancilor si de la mass-media.



Apropo de colaborarea cu mass-media, campania de informare a publicului in ziare, reviste, posturi de radio si televiziuni pare modesta.



Isarescu: Ne-am ferit de o campanie de publicitate agresiva. N-am vrut sa facem zgomot, ci sa obtinem eficienta. De altfel, in cadrul reuniunii de care am amintit s-a bucurat de apreciere optiunea Bancii Nationale pentru o campanie linistita, care sa nu agreseze publicul. O publicitate agresiva nu ne-ar fi fost de folos. Am mizat pe informatii care sa contribuie la inlaturarea oricaror temeri legate de denominarea monedei nationale. Tin sa multumesc televiziunilor, posturilor de radio, ziarelor si revistelor care, in baza unor protocoale incheiate cu BNR, fara sa ne taxeze nici macar cu un singur leu, s-au implicat activ in campania de informare a publicului privind denominarea. Le multumesc totodata si acelor mijloace de informare in masa care au participat activ la aceasta campanie fara sa fi incheiat vreun angajament cu Banca Nationala.



Sa intelegem ca a existat o buna circulatie a informatiilor legate de denominare?



Isarescu: Cred ca da. Informatiile privind leul nou au ajuns pretutindeni in tara. Mass-media ne-a ajutat substantial. Adaug aici si contributia tehnica a Bancii Nationale, care a lansat un program de tiparire si distribuire, pe intreg teritoriul tarii, a peste 25 de tone de materiale de informare. Am tiparit 1.720.000 de pliante in limba romåna, engleza si maghiara, continånd elemente de siguranta destinate publicului, plus 600.000 de afise cu imaginile noilor bancnote si monede. Pentru distribuirea materialelor de informare in teritoriu a fost semnat un protocol de colaborare cu Ministerul Administratiei si Internelor. Distribuirea s-a facut in principal cu sprijinul personalului MAI, incepånd din 21 aprilie 2005. Dupa 1 martie au fost organizate seminarii pentru prezentarea noilor bancnote si monede. Banca centrala a raspuns solicitarilor venite din partea institutiilor de credit, prin participarea directa a specialistilor nostri la sesiunile de pregatire. Pe plan local, personalul de specialitate din sucursalele BNR a sustinut instruiri in sucursalele si agentiile institutiilor de credit, iar la sediile sucursalelor BNR au fost organizate seminarii la care au participat directorii sucursalelor institutiilor de credit din aria teritoriala de competenta.



In presa apar si unele semnale cu privire la ingrijorari ale populatiei in fata trecerii la leul nou. Va produce denominarea o "explozie" a preturilor, se va accentua inflatia?



Isarescu: Oamenii s-au convins: dubla afisare a preturilor, in moneda veche si in moneda noua, inceputa la 1 martie si care va continua påna la 30 iunie anul viitor, reprezinta o metoda eficienta menita sa blocheze orice fel de tendinte de a umfla preturile. In ceea ce priveste efectul numit al "rotunjirii" preturilor, el s-a consumat la 1 martie si, din cåte se stie, in buna parte in favoarea consumatorilor.



Cum va fi ziua de 1 iulie? Sunt de asteptat evenimente spectaculoase?



Isarescu: Nu, in nici un caz. Mai degraba, ne asteptam ca o buna parte a populatiei sa fie dezamagita din cauza ca vor lipsi evenimentele spectaculoase. Pentru ca ziua de 1 iulie 2005 nu se va remarca prin evenimente iesite din comun. Va fi o zi de vineri obisnuita. Urmata de doua zile de repaos: såmbata si duminica. In plus, 30 iunie si 1 iulie vor fi zile nebancare.



Sa tragem deci concluzia ca nota care circula prin posta electronica, anuntånd ca sistemul bancar va fi paralizat din 29 iunie påna la 3 iulie, inclusiv, spune un adevar?



Isarescu: E o nota pirat, care deformeaza grosolan adevarul. Nu-i inteleg nici mesajul si nici scopul. Ziua de 29 iunie va fi zi bancara. Bancile vor lucra cu publicul. Cele doua zile nebancare, 30 iunie si 1 iulie, nu inseamna nicidecum paralizarea sistemului bancar, asa cum nu a fost paralizat sistemul nici in anii anteriori in preajma zilelor de Craciun, cånd numarul zilelor nebancare a fost mult mai mare. In plus, acum, pe 30 iunie si 1 iulie, chiar daca bancile nu vor lucra cu publicul, vor lucra intens pentru a pregati trecerea tuturor situatiilor financiare in lei noi, de la 1 iulie. Va functiona sistemul de plati prin intermediul cardurilor, vor functiona bancomatele, asa ca publicul va putea obtine fie bancnote noi, fie bancnote vechi. Leul nou va intra efectiv in circulatie chiar de la 1 iulie. Atentie insa: banii vechi vor continua sa circule inca un an si jumatate, påna la 31 decembrie 2006.



Tocmai aceasta circulatie paralela, lei noi si lei vechi, produce o anumita stare de emotivitate. Multi oameni, cu deosebire vårstnici, se tem ca se vor incurca in socoteli.



Isarescu: Poate ca, in acest caz, ingrijorarea este justificata. Asa ca Banca Nationala este pregatita sa vina in ajutorul publicului. Vom continua conlucrarea cu ziarele si revistele, pentru ca in preajma zilei de 1 iulie sa republice pe spatii mari, vizibile, eventual pe coli detasabile, atåt elementele de siguranta ale noilor bancnote, cåt si echivalentele, incepånd de la 100 de lei vechi si 1 ban nou påna la bancnota noua de 100 de lei, egala cu 1 milion lei vechi. Campania noastra de informare a publicului nu se va incheia la 1 iulie 2005. Va continua, in aceeasi maniera calma, lipsita de zgomot, dar, credem noi, eficienta, påna la 31 decembrie 2006.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO