Bănci și Asigurări

Leenaars, ING: Nu renuntam la nicio linie de business

Leenaars, ING: Nu renuntam la nicio linie de business

Eli Leenaars

13.08.2009, 16:52 29

ING Group nu a redus finantarile disponibile pentru sucursala din Romania si nu a luat niciodata bani de la banca locala in cei aproape 15 ani de la lansarea operatiunilor, reinvestind profiturile realizate, afirma Eli Leenaars, membru in board-ul executiv al grupului si CEO al diviziei de retail si private banking.

"Banca-mama nu a diminuat finantarile, iar banca se si autofinanteaza prin resursele atrase de pe piata locala. Profitul obtinut in cei aproape 15 ani de la lansare a fost de fiecare data reinvestit", a declarat Leenaars. El spune ca grupul olandez nu a schimbat strategia pentru Romania in contextul crizei, ci doar tactica de abordare a pietei.

"Desigur, la creditare am ajustat conditiile avand in vedere ca a venit recesiunea, dar cu toate acestea am continuat sa crestem soldul creditelor. Nu am anulat proiecte importante de investitii si nu renuntam la niciuna dintre liniile de business. Desigur, nu stim ce poate aparea in viitor, dar vrem sa ne asiguram ca pozitia noastra se intareste in continuare."

Oficialul ING afirma ca bugetul de marketing a fost redus, dupa ce in anii trecuti banca a investit mult in domeniu, iar costurile salariale au fost reduse prin introducerea concediului fara plata, insa astfel de masuri inseamna doar "business management"

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO