Bănci și Asigurări

Populatia pune 5% din economii la scadente mai mari de un an

03.04.2007, 19:25 21

Doar 5% din depozitele populatiei sunt constituite pe perioade mai mari de un an, in timp ce aproape 30% sunt reprezentate de plasamente overnight, arata datele BNR pentru luna ianuarie.
In categoria depozitelor overnight BNR include depozitele care pot fi imediat convertite in numerar sau utilizate pentru plati prin transfer bancar.
Soldul depozitelor cu scadente mai mari de un an era de 2,35 miliarde de lei (690 de milioane de euro) la sfarsitul lui ianuarie. Cea mai mare parte a acestor depozite erau constituite in lei, cu un sold de 1,9 miliarde de lei. De altfel, leul detine ponderile majoritare in structura sumelor economisite de populatie, indiferent de scadenta. Aproape 68% din depozitele overnight si 63% din cele la termen sunt constituite in lei.
Soldul total al depozitelor populatiei era la sfarsitul lui ianuarie de 46,9 miliarde de lei (13,8 miliarde de euro), dintre care 65% erau constituite pe perioade de pana la un an.
Populatia se afla in pozitia de creditor net fata de sistemul bancar, in conditiile in care soldul tuturor creditelor acordate clientilor individuali era de 40,24 mld. lei (11,8 mld. euro). Astfel, la nivelul populatiei exista resurse pentru achitarea imprumuturilor contractate, chiar in eventualitatea aparitiei unor socuri. Totusi, pozitia bancherilor nu este foarte confortabila, in conditiile in care clientii cer credite pe scadente tot mai lungi (chiar si creditele de consum ajung acum la zece ani), in timp ce depozitele sunt plasate pe perioade foarte scurte.
In primul buletin lunar publicat de BNR dupa adoptarea metodologiei de raportare a Bancii Centrale Europene sunt evidentiate creditele contractate de populatie, in functie de utilizare si de moneda.
Si in cazul imprumuturilor, populatia are un apetit mai mare pentru lei. Creditele in lei reprezinta aproape 59% din totalul finantarilor contractate de populatie, cu un sold de 23,7 miliarde de lei (6,9 miliarde de euro). Creditele in euro reprezinta aproape 38%, in timp ce finantarile contractate in alte monede reprezinta ceva mai mult de 3%.
Majoritatea creditelor contractate de populatie au mers catre finantarea consumului: cu un sold de 31,64 mld. lei (9 mld. euro), acestea reprezinta aproape 79% din totalul sumelor imprumutate de clientii individuali. In cadrul acestora, imprumuturile in lei detin o pondere de 70%.
Creditele pentru locuinte inregistrau in ianuarie un sold de 7,9 mld. lei (2,3 mld. euro), reprezentand 20% din creditele pentru populatie. Soldul acestor finantari este putin mai mic decat cel al creditelor imobiliare si ipotecare, publicat de BNR in Comportamentul populatiei si agentilor economici in profil teritorial din luna decembrie. Banca centrala nu face precizari privind modul de stabilire a destinatiei creditelor, in cadrul noului buletin lunar. Oricum, bancherii spun ca in cadrul creditelor imobiliare ar trebui incluse si cele pentru consum garantate cu ipoteca, intrucat acestea sunt frecvent utilizate pentru investitii imobiliare. Nici acum BNR nu publica insa separat date despre creditele de consum garantate cu ipoteca si nici nu face un sold total al creditelor cu garantii imobiliare.
Potrivit datelor BNR, ponderea intre creditele de consum, respectiv cele imobiliare pe piata locala este diametral opusa situatiilor de pe pietele mature, unde finantarile pentru locuinte reprezinta in general trei sferturi din sumele imprumutate de populatie.
BNR evidentiaza o a treia categorie de imprumuturi "pentru alte scopuri", in care sunt incluse finantari de aproape 700 de milioane de lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO