Rezervele valutare la BNR au crescut cu 860 mil. euro în luna septembrie faţă de luna august, la 43,7 mld. euro, după ce în cursul lunii au intrat în rezerva băncii centrale 3,66 mld. euro şi au ieşit 2,8 mld. euro.
Intrările de valută în valoare de 3,66 mld. euro din septembrie au fost influenţate şi de alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor de la BNR, inclusiv sumele rezultate din emisiunile unor euroobligaţiuni ale statului în valoare nominală totală de 1,35 mld. euro. Totodată, intrările de valută au mai fost influenţate de modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea contului Comisiei Europene şi altele.
În paralel, în septembrie au ieşit rezerve valutare de 2,8 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele. Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone.
În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 5,66 mld. euro. Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 30 septembrie 2022 au fost de 49,3 mld. euro, faţă de 48,5 mld. euro la 31 august 2022.
Plăţile scadente în luna octombrie 2022 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează circa 234 mil. euro.