Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a crescut vineri la 4,03%, de la 3,97% joi.
Valoarea este asemănătoare cu cea înregistrată în mai 2013, potrivit datelor de la BNR.
De la începutul săptămânii, indicele s-a majorat cu 5,22%, iar de la începutul anului, când indicele a fost cotat la 3,02%, creşterea este de 33,4%, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la BNR.
Tot vineri, indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 4,17% de la 4,14% joi, în timp ce indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de 12 luni, a urcat la 4,28% faţă de 4,26% ieri.
ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele, în lei.
Evoluţia ROBOR este influenţată de mai mulţi factori dintre care cei mai importanţi se referă la politica monetară a BNR, lichiditatea de pe piaţa, inflaţia şi politica fiscală.
La cel mai recent sondaj al CFA Society, analiştii financiari apreciau că indicele ROBOR la 3 luni se va situa în jurul la 3,94% în următoarele 12 luni, fără a lua în calcul la aceea dată care va fi impactul războiului asupra inflaţiei.
Unii bancheri au anticipat totuşi depăşirea pragului de 4%.