Bănci și Asigurări

Ţiriac Leasing şi-a bugetat finanţări de 523 mil. lei pentru 2017, în creştere cu 17%

Ţiriac Leasing şi-a bugetat finanţări de 523 mil. lei...

Autor: Anelis Baciu

18.05.2017, 00:05 256
Ţiriac Leasing, divizia de leasing financiar a grupului Ţiriac, şi-a propus să finanţeze bunuri în valoare de 523 milioane de lei în acest an, în creştere cu 17% faţă de anul trecut. În ceea ce priveşte profitabilitatea, Ţiriac Leasing şi-a bugetat un rezultat net de 18,8 milioane de lei, mai mare cu aproape 9% faţă de profitul net obţinut în 2016.
 
Anul trecut Ţiriac Leasing a finanţat bunuri în valoare de 447 milioane de lei, în creştere cu circa 40% faţă de 2015 şi s-a plasat în primele zece firme de leasing din plan local.
 
Cea mai mare parte din finanţările acordate de Ţiriac Leasing au avut ca destinaţie achiziţia de autoturisme, în linie cu structura pieţei. Oferta standard a Ţiriac Leasing prevede un avans minim de 15% din partea clientului şi un comision de acordare de 2,5%. Dobânda este cal­culată în funcţie de indicatorul Euribor la trei luni la care se adaugă o marjă. Perioa­da de finanţare este cuprin­să între unu şi cinci ani. Termenii ofertei se pot schimba în funcţie de ofer­tele speciale în vigoare la mo­men­tul solicitării de finanţare şi în funcţie de bonitatea clientului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO