Un ritm mai mare de creştere se înregistrase ultima dată îniunie 2010, adică exact înainte ca Guvernul să anunţe măsurile durede ajustare fiscală, care au anihilat revenirea timidă a economieidin primăvara trecută.
Creditul privat a crescut cu 1,5% în mai faţă de luna anterioarăşi a ajuns la 207,7 miliarde lei (50,4 mld. euro), volumulfinanţărilor noi acordate de bancheri depăşind pentru a doua lunăla rând în 2011 rambursările efectuate de clienţi. Chiar şieliminând efectul inflaţiei, creşterea reală a revenit înteritoriul pozitiv, la 1,3%.
Deşi rămâne modestă, creşterea a accelerat faţă de aprilie, cândfusese înregistrat doar un avans minuscul, de 0,3% (în termeninominali). Creşterea din luna mai a creditului neguvernamental sedatorează în mare parte avansului mai rapid al finanţărilor învalută.
"Euro a fost de la bun început într-o poziţie avantajoasă înraport cu leul, deoarece existau aşteptări privind avantajulsuplimentar oferit de aprecierea leului în momentul rambursăriicreditului. Cred că este posibil ca aceste aşteptări să se atenuezeodată cu consolidarea stabilizării cursului de schimb. Oricum,reluarea creditării va fi strâns legată de refacerea încrederii îneconomie", spune Florian Libocor, economistul-şef al BRD.
Soldul împrumuturilor în valută a urcat cu 2,2% pe parcursullunii trecute şi a ajuns la echivalentul a 129 mld. lei (31,4 mld.euro). Incluzând impactul cursului de schimb, creşterea este de1,1% faţă de luna aprilie.
Creditarea în valută a populaţiei a crescut mai rapid, cu2,5%.
Creşterea din luna mai a finanţărilor în valută vineîn contextul în care bancherii continuă să vândă în bună măsurăcredite de refinanţare sau de consolidare a datoriilor garantate cuipotecă, cea mai mare parte în euro. Majoritatea clienţilor careaccesează o refinanţare solicită şi o sumă suplimentară, ceea ceexplică creşterea uşoară a soldului.
Soldul împrumuturilor în lei a crescut cu numai 0,3% faţă deluna anterioară, până la 78,4 miliarde lei. Incluzând impactulinflaţiei creşterea a fost chiar mai mică, de 0,1%. Totuşi,creditul în lei a crescut în termeni reali pentru a doua lunăconscutivă după ritmurile negative înregistrate la începutulanului.
"Semnul bun vine dinspre creditarea în lei către populaţie Credcă putem vorbi de o tendinţă de îmbunătăţire a cererii de crediteîn lei, fapt ce ar ajuta şi la stimularea consumului privat şi, încele din urmă, creşterea economică. Ratele de dobândă scăzute lalei oferă sprijin ideii de reluare fragilă a creditării în lei",comentează Nicolaie Chideşciuc, economistul-şef al ING Bank.
Clienţii băncilor preferaseră finanţarea în lei în aprilie,soldul creditelor în moneda naţională înregistrând o creştere cu1,5% faţă de martie pe fondul promoţiilor derulate de bănci lacreditele de consum.
Anticipând revenirea economiei, bancherii vorbesc acum desprecreşteri pe creditare, iar cei mai optimişti vizează chiar ritmuride două cifre. Ei afişau însă acelaşi optimism şi în primăvaraanului trecut, dar planurile le-au fost date peste cap de măsurilede austeritate de la jumătatea lui 2010.
Analiştii sunt însă rezervaţi în ceea ce priveşte accelerarearitmului de revenire a creditării în a doua parte a anului, încondiţiile în care gradul de îndatorare, în special pe segmentulclienţilor individuali, rămâne ridicat şi inflaţia continuă să aibăun impact semnificativ asupra puterii de cumpărare a acestora.
"Evoluţia creditării în prima jumătate a acestui an şi semnalelepozitive transmise de bănci ar justifica o creştere a stocului decredite. Totuşi, nu mă aştept ca ritmul de creştere să devansezerata inflaţiei. Astfel, nu putem vorbi anul acesta de o revenire acreditării în adevăratul sens al cuvântului, ci mai degrabă de ocreştere a apetitului pentru reluarea creditării care ar putea săproducă efecte notabile abia în 2012", notează Melania Hăncilă,economistul-şef al Volksbank.
Şi economisirea şi-a revenit în luna mai, depozitele populaţieişi firmelor ajungând la 173 miliarde lei (42 mld. euro), încreştere cu 1,2% faţă de aprilie şi cu 2,7% faţă de mai 2010.Soldul depozitelor intrase pe o tendinţă de scădere în lunileanterioare.