Titlurile
Fondului Proprietatea (FP) s-au apreciat cu până la 2% în şedinţa de ieri, raportând cel mai mare avans din rândul companiilor incluse în indicele BET, principala referinţă a bursei, în contextul în care fondul a reluat răscumpărările zilnice după două săptămâni de pauză.
Investitorii au tranzacţionat ieri 6,9 milioane de acţiuni FP, în valoare de 5,06 milioane de lei. Fondul poate răscumpăra până la 25% din rulajul zilnic. Titlurile FP au asigurat peste un sfert din întregul rulaj al pieţei de acţiuni.
Fondul a reluat răscumpărările zilnice de acţiuni începând de joi, 28 ianuarie, după ce aceste operaţiuni au fost suspendate pe 12 ianuarie, fondul intenţionând să accelereze cel de-al şaselea program de răscumpărări printr-o ofertă publică. Însă din cauza volatilităţii ridicate de pe pieţele de acţiuni, administratorul FP, compania Franklin Templeton, a decis să amâne oferta publică. Pe 14 ianuarie, FP a anunţat intenţia de a cumpăra 430 de milioane de acţiuni proprii, cu o valoare de piaţă de peste 300 mil. lei în ziua anunţului. De obicei, astfel de oferte presupun un preţ mai ridicat decât cel din piaţă.