Burse - Fonduri mutuale

Armătura Cluj îşi „reaşază” capitalul pentru a acoperi pierderile

Armătura Cluj îşi „reaşază” capitalul pentru a...

Autor: Ioana Tudor

08.01.2015, 17:07 412

Acţionarii producătorului de armături Armătura Cluj (simbol bursier ARM) se vor reuni în adunare generală pe 11 februarie a decide reducerea de zece ori a capitalului social al companiei până la 400.000 de lei, ca urmare a pierderilor înregistrate în ultimii ani, pentru ca apoi capitalul să fie readus la valoarea iniţială printr-o majorare de 3,6 milioane de lei.

„Consiliul de administraţie propune reducerea capitalului social al societăţii la valoarea de 400.000 lei prin micşorarea numărului de acţiuni al fiecărui acţionar de la zece la o acţiune ca urmare a pierderilor suferite de societate. În acelaşi timp se va face o majorare de capitalului social la valoarea de 4 mil. lei prin emiterea unui număr de 36 milioane de acţiuni la un preţ de subscriere egal cu valoarea nominală de 0,1 lei/acţiune”, potrivit unui raport curent publicat de companie.

După primele nouă luni din 2014, compania avea pierderi de 807.000 de lei. Armătura a încheiat anul 2013 cu pierderi de peste un milion de lei, de aproape patru ori mai mici decât pierderile raportate în 2012. Activul net al societăţii s-a diminuat la mai puţin de jumătate din valoarea capitalului social subscris. Legea numărul 31 pe 1990 a societăţilor comerciale prevede că, în situaţia în care activul net al unei societăţi se diminuează la mai puţin de jumătate din valoarea capitalului social subscris, consiliul de administraţie trebuie să convoace acţionarii în Adunarea Generală Extraordinară pentru a decide dacă societatea trebuie dizolvată. În luna aprilie 2014, acţionarii au respins dizolvarea societăţii.

Dacă AGEA nu hotărăşte dizolvarea societăţii, compania este obligată să îşi diminueze capitalul social cu o sumă cel puţin egală cu cea a pierderilor care nu au putut fi acoperite prin rezerve, potrivit legii.

Armătura este controlată de austriecii de la Herz Armaturen, cu 32,9% din capitalul social, firma Beteiligungsgesellschaft deţine 16,7%, iar restul acţiunilor aparţin altor investitori de pe bursă.Titlurile ARM s-au tranzacţiont cel mai recent pe 30 decembrie 2014, la preţul de 0,088 lei/unitate. La această referinţă compania are o capitalizare de 3,5 milioane de lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO