Burse - Fonduri mutuale

Bilanţ 2023 la Bursă: cea mai mare listare din Europa s-a încheiat la BVB, statul s-a finanţat prin Fidelis cu 9 mld. lei, indicele BET a marcat mai multe maxime istorice pe final de an

Bilanţ 2023 la Bursă: cea mai mare listare din Europa...

Autor: Tibi Oprea

22.12.2023, 07:30 1647

♦ Bursa de Valori Bucureşti a supraperformat majoritatea burselor europene.

Bursa de Valori Bucureşti a reuşit să întreacă alte burse din regiune şi chiar burse mai dezvoltate în 2023 prin listarea Hidroelectrica (H2O) într-o ofertă publică iniţială (IPO) de 1,9 miliarde de euro, cea mai mare din Europa şi una dintre cele mai mari din lume în acest an.

Listarea producătorului de energie verde a fost chiar mai mare decât cea a UiPath la New York, de 1,3 miliarde de dolari.

Alte evenimente notabile ale acestui an, care au decurs din listarea celei mai profitabile companii de stat, au fost distribuţia record de dividende (9,2 miliarde de lei) din partea Fondului Proprietatea ca urmare a vânzării participaţiei de 20% şi programul de răscumpărare de acţiuni proprii (1,67 de miliarde de titluri), care au adus lichiditate suplimentară.

Un alt aspect la care Bursa românească a excelat în 2023 a fost randamentul. Multe acţiuni, în principal din prima ligă bursieră, au înregistrat valori nemaiatinse de câţiva ani sau au marcat maxime istorice, ceea ce a dus indicele de referinţă BET la un avans de 30% de la începutul anului şi mai multe maxime istorice în septembrie, noiembrie şi decembrie. Cu tot cu dividende (BET-TR), anul 2023 s-a „soldat” cu un randament de 38%, arată datele BVB.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO