Burse - Fonduri mutuale

Bursa din Viena este interesata sa cumpere actiuni la BVB

Bursa din Viena este interesata sa cumpere actiuni la BVB
15.02.2008, 21:27 19

Bursa din Viena este interesata de achizitia unui pachet de actiuni la BVB, dar dimensiunea pachetului depinde de modul in care va fi modificata legislatia si de pretul negociat intre cele doua parti, a declarat Michael Buhl (foto), codirector general al Bursei din Viena. "Legislatia din Romania permite detinerea a maximum 5% din capitalul BVB. Suntem interesati de achizitia unei participatii. Nivelul nu l-am stabilit. Depinde de mai multe elemente, cum ar fi modul in care va fi modificata legislatia romaneasca, daca va fi schimbata, si pretul pe care-l vom negocia. Depinde de ceea ce este posibil", a spus Buhl. Totodata, achizitia de actiuni depinde si de pozitia conducerii Bursei de la Bucuresti, care trebuie sa fie una favorabila. Legislatia actuala stabileste ca niciun actionar al unui operator de pe piata din Romania nu poate detine, direct sau indirect, mai mult de 5% din totalul drepturilor de vot. Modificarea structurii actionariatului unui operator de piata figureaza in programul legislativ al Guvernului pentru anul 2008, termenul de prezentare a actului normativ in cadrul Executivului fiind luna martie. BVB si Bursa din Viena colaboreaza inca din martie 2005, data la care a fost introdus indicele comun ROTX, care reflecta in timp real miscarea celor mai lichide 10 actiuni tranzactionate pe Bursa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO