Burse - Fonduri mutuale

BVB a avansat cu 2,58%. Este suspectată intrarea unor cumpărători agresivi la cumpărare pe titluri FP

BVB a avansat cu 2,58%. Este suspectată intrarea unor cumpărători agresivi la cumpărare pe titluri FP

Autor: Stefan Musgociu - Mediafax

31.01.2012, 17:30 1115

Bursa de la Bucureşti a avansat marţi cu 2,58%, accelerându-şi creşterea din ianuarie la 10,67%, şi a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimele cinci luni, iar acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au crescut pentru a 13-a şedinţă consecutiv şi au atins cel mai ridicat nivel din ultimele şase luni.

"Mai este loc de creştere, din moment ce randamente dividendelor rămân încă atractive chiar şi după evoluţia din ianuarie. Cum încă vorbim orientativ de randamente ale dividendelor mai mari de 13% la SIF Moldova şi SIF Transilvania, de peste 10% la SIF Banat-Crişana, SIF Muntenia şi Transgaz, de peste 6% la FP, Petrom, Transelectrica, SIF Oltenia, înseamnă că loc de creştere există în continuare. Totuşi, SIF-urile se vor dovedi mai volatile şi vor pierde cel mai mult din preţ după data ex-dividend, aceste acţiuni fiind vizate în special pe raţiuni de dividend şi mai puţin pe alte fundamente", a declarat pentru Mediafax Mihai Iulian Căruntu, şeful departamentului de cercetare pieţe de capital al BCR.

Titlurile Fondului au încheiat ziua de marţi în creştere cu 3,56%, la 0,5095 lei. O cotaţie mai ridicată a fost înregistrată la 3 august, când acţiunile au fost tranzacţionate la 0,511 lei.
Transferurile cu acţiunile FP au cumulat 22,1 milioane lei (5,1 milioane euro), sumă reprezentând 40% din lichiditatea pieţei, de 55 milioane lei (12,7 milioane euro).

Directorul departamentului Clienţi al SSIF Broker, Adrian Ceucă, spune că se observă prezenţa unor investitori mai mari şi mai agresivi la cumpărare, mai ales după ce participaţia statului la FP a devenit una neglijabilă.

"Preţul a trecut uşor prin nivelul de 0,5 lei/acţiune şi există şanse mari să asistăm în continuare la creşteri semnificative", a adăugat Ceucă.

Pe de altă parte, analistul BCR crede că moştenitorii foştilor proprietari vor fi mai activi la vânzare, atât timp cât preţul acţiunilor Fondului Proprietatea va continua să crească.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO