Doar luna trecută OMV Petrom (SNP), compania cu cea mai mare capitalizare de pe BVB, a semnat vânzări de 954 de milioane de lei (214 milioane de euro) şi achiziţii de 78 de milioane de lei (17,5 milioane de euro) cu companiile din grup sau cu cele care fac parte din OMV, acţionarul majoritar al singurului producător de petrol şi gaze din România.
OMV Petrom SA, compania fanion a grupului Petrom axată pe extracţia petrolului, este mai departe acţionar unic sau cu o deţinere de peste 20% în circa 20 de entităţi fiscale, unele dintre acestea înregistrate în alte state precum Kazahstan, Serbia sau Bulgaria. Deşi fac parte din acelaşi grup, în piaţă companiile au management propriu, dar cum Petrom este listat la bursă are obligaţia de a publica tranzacţiile cu „surorile“ sale.