Burse - Fonduri mutuale

Creşteri salariale de 10 la sută pentru angajaţii combinatului Azomureş

Autor: Ela Giurgea

04.11.2011, 11:32 616

Angajaţii combinatului producător de îngrăşăminte chimice Azomureş din Târgu Mureş vor primi creşteri salariale de 10 la sută, în urma semnării şi înregistrării noului contract colectiv de muncă pe unitate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Vicepreşedintele Sindicatului "Alternativa 2002" din combinatul producător de îngrăşăminte chimice Azomureş din Târgu Mureş, Maria Dăndărău, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că a fost înregistrat, joi, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Mureş, noul contract colectiv de muncă, semnat cu noul director al combinatului.

Documentul, valabil până la sfârşitul anului 2012, prevede că angajaţii Azomureş vor primi retroactiv creşteri salariale de 10 la sută, începând cu septembrie, şi că se menţin primele şi celelalte drepturi câştigate.

"Noi am început negocierile în luna iulie, o vreme cu fosta direcţiune, cu domnul Yetkin Erman, am continuat apoi cu noul director, Saral Necip Fazli. Negocierile au avut alt stil decât cel cu care suntem obişnuiţi, a adus o altfel de abordare, în sensul că domnul Saral ne-a făcut o ofertă de 10 la sută creştere la salarii, cu condiţia că acest contract colectiv de muncă nu se mai discută. N-am fost de acord, ne-am reaşezat la masa negocierilor şi într-un final am semnat pentru o creştere de 10 la sută la salarii şi menţinerea celorlalte drepturi", a spus Dăndărău.

Potrivit acesteia, drepturile câştigate în negocierile anterioare cu conducerea combinatului s-au menţinut. Astfel, s-au păstrat primele, zilele de concediu, zilele de concediu suplimentar, prevederile privind sănătatea şi securitatea în muncă, toate aceste drepturi fiind prevăzute în noul contract colectiv de muncă, într-un protocol sau în regulamentul unităţii.

Liderul sindical a precizat că, în medie, salariile vor creşte cu 100 de lei.

Vicepreşedintele Sindicatului "Alternativa 2002" a mai spus că vechiul contract colectiv semnat la Azomureş a expirat în 31 august, fiind apoi prelungit până în 1 octombrie, cu condiţia ca în momentul în care se va semna un nou contract acesta să fie aplicat începând din 1 septembrie.

Celălalt sindicat din Azomureş, Independent, a cerut în scris Inspectoratului Teritorial de Muncă Mureş să nu înregistreze noul contract colectiv de muncă.

"Sindicatul Independent a motivat că Alternativa 2002 nu are reprezentativitate. Noi avem peste 1.000 de membri, avem acte care confirmă că avem reprezentativitate, ei n-au nici 200 de salariaţi membri, pur şi simplu nu înţelegem acest gest", a spus Dăndărău.

Ea a adăugat că a existat o problemă şi în legătură cu noul director al Azomureş, care a anunţat că unitatea nu va reţine la sursă cotizaţia pentru sindicat.

"Ar fi primul angajator care nu reţine la sursă cotizaţia pentru sindicat, care e deductibilă. Un astfel de gest a fost interpretat ca o presiune asupra sindicatului, pentru că pune oamenii pe drumuri - să meargă să plătească cotizaţia. Dar fiecare membru i-a solicitat patronului să reţină şi să vireze cotizaţia pentru sindicat, fiind înregistrate peste 1.000 de cereri", a adăugat vicepreşedintele Sindicatului "Alternativa 2002" .

Combinatul Azomureş are aproximativ 2.700 de angajaţi, din care 1.500 sunt membri ai Sindicatului "Alternativa 2002", aproape 200 fac parte din "Independent" şi aproximativ 1.000 de persoane nu fac parte din sindicate, fiind mulţi pensionari reangajaţi.

Grupul elveţian Ameropa Holding se află în negocieri avansate în vederea preluarii controlului firmelor Eurofert şi Azomures Holdings, acţionari majoritari ai Azomureş (AZO), care deţin cumulat 75,87% din combinatului chimic din Târgu Mureş.

Combinatul din Târgu Mureş este controlat de investitori turci, prin intermediul Eurofert Investments şi Azomureş Holdings LLC, ambele firme fiind înregistrate în SUA.

Profitul net al combinatului chimic Azomureş (AZO) a crescut de 2,3 ori în primul semestru, de la 68,8 milioane lei la 163,2 milioane lei, la afaceri cu 76% mai mari, de 967,8 milioane lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO